P*** P****
ReclamantC******* T***** R*****
PârâtAdmite în parte acţiunea formulată de reclamantul P*** P**** prin reprezentant legal Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Caraş-Severin, în contradictoriu cu pârâtul C******* T***** R*****, şi în consecinţă: Obligă pe pârât să plătească reclamantului despăgubiri, reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele cuvenite, având ca valoare de referinţă a coeficientului de multiplicare 1,000 pentru personalul didactic de 400,00 lei, începând cu data de 1.10.2008 şi până la data de 16.12.2009, actualizate în funcţie de rata inflaţiei la data plăţii efective. Respinge celelalte pretenţii ale reclamantului. Fără cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Tribunalul Caraş-Severin.
Hotarare 1282/2015 din 19.06.2015Amână judecarea dezbaterii fondului la data de 19 iunie 2015, urmând ca reprezentantul reclamantului să formuleze şi să depună note scrise cu privire la cele solicitate şi se va cita pârâtul cu menţiunea de a depune note privind susţinerile acestuia, la dosar, cu cel puţin 5 zile înainte de termenul stabilit, fără a aduce atingere dreptului de a formula concluzii orale. Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 iunie 2015.
Incheiere de sedinta din 05.06.2015Amână judecarea cauzei la data de 05 iunie 2015, pentru ca reprezentantul reclamantei să depună împuternicirea de reprezentare şi dovada raporturilor de muncă ale reclamantei cu pârâtul. Pârâtul are termen în cunoştinţă conform disp.art.229 al.1 NCPC. Pronunţată în şedinţă publică azi, 22 mai 2015.
Incheiere de sedinta din 22.05.2015