Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Admite în parte cererea promovată de reclamanta SC Autotim SA, împotriva pârâţilor Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi Ministerul Finanţelor Publice. Obligă pârâtul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii la întocmirea documentaţiei pentru solicitarea şi obţinerea vizei controlului delegat al Ministerului Finanţelor Publice, în vederea deschiderii creditelor bugetare necesare pentru plata deconturilor lunare centralizate întocmite de reclamantă pentru perioada decembrie 2014 – aprilie 2015, reprezentând diferenţa de 50% din tariful cupoanelor de călătorie auto de care au beneficiat pensionarii transportaţi de reclamantă, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, sub sancţiunea aplicării unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere. Obligă pârâtul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii la plata către reclamantă a sumei de 168.730,50 lei, reprezentând diferenţa de 50% din tariful cupoanelor de călătorie auto de care au beneficiat pensionarii transportaţi de reclamantă, în perioada decembrie 2014 – aprilie 2015, precum şi la plata dobânzii legale cu începere de la data introducerii cererii de chemare în judecată – 01.07.2015 şi până la data plăţii efective. Respinge în rest acţiunea faţă de pârâtul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii. Respinge acţiunea reclamantei ca formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, faţă de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice. Obligă pârâtul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii la plata către reclamantă a sumei 300 lei, cheltuieli de judecată. Admite cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii împotriva Ministerului Finanţelor Publice. Obligă chematul în garanţie la alocarea fondurilor necesare şi la plata către pârâtul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a sumelor cu care acesta a căzut în pretenţii în prezenta cauză. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 18.09.2015. --- D.Î.C.C.J.NR.1034/59/2015 DC NR.2981/25.09.2018 RESPINGE RECURSURILE.
Hotarare 216/2015 din 18.09.2015