S********* E******** F******** S*
ReclamantM***** M****
Pârâthot.1714/12.11.2015 Admite acţiunea civilă având ca obiect pretenţii, formulată de către reclamanta S********* E******** F******** S*, în contradictoriu cu pârâta Moşoiu Maria, şi, în consecinţă, obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 354,75 lei, reprezentând c/val.energie electrică, alte servicii şi penalităţi, precum şi penalităţi de întârziere ce vor fi aplicate la suma de 240,05 lei reprezentând c/val.energiei electrice furnizate, calculate în conformitate cu prevederile legale aplicabile contractelor de furnizare a energiei electrice , de la data de 26.05.2015 şi până la achitarea integrală a acestei sume. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 50 lei cu titlu cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare. Apelul se va depune la Judecătoria Vişeu de Sus.
Hotarare 1714/2015 din 12.11.2015Amână judecarea cauzei la data de 12 noiembrie 2015, termen dat în cunoştinţă reclamantei , potrivit art. 229 NCPC . Se va cita pârâta.
Incheiere de sedinta din 01.10.2015