U*** I***
CondamnatÎn baza art. 587 C.p.p. respinge ca fiind lipsită de obiect cererea de liberare condiţionată formulată în numele petentului condamnat U*** I***. Conform art. 275 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză rămân în sarcina acestuia, onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 130 de lei urmând a se achita din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de a formula contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Octombrie 2015.
Hotarare 2655/2015 din 14.10.2015Se emite adresă către petent, pentru a preciza dacă înţelege să-şi menţină cererea formulată, precum şi adresa la Penitenciarul Colibaşi, pentru a preciza dacă la data formulării cererii, respectiv 15.06.2015, petentul se afla încarcerat la această unitate de detenţie. Se efectuează verificări privind soluţia dată în judecarea contestaţiei formulate împotriva sentinţei penale nr. 1549/2015 pronunţată în dosarul nr. 8780/280/2015 al Judecătoriei Piteşti. Amână judecarea cauzei la data de 14 octombrie 2015, pentru când se citează petentul la PNT Colibaşi. Cu contestaţie odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 iulie 2015.
Incheiere de sedinta din 21.07.2015