L*** M*****
ReclamantL*** G******
ReclamantB**** C********* R***** S* P****** N***** N***** D******** K******* P*******
PârâtAdmite în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată. Constată caracterul abuziv al clauzei prevăzute la art. 5 teza finală din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 4746 din data de 10.08.2007, respectiv a sintagmei “după această data, dobânda curentă este formată din dobânda de referinţă variabilă, care se afişează la sediile BCR, la care se adaugă 1,20 pp”. Respinge capătul de cerere privind interpretarea dobânzii de referinţă variabilă în EURIBOR la 6 luni, ca neîntemeiat. Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata echivalentului în lei, la data efectuării plăţii, a diferenţei dintre dobânda achitată în baza art. 5 din Contract. Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente acestor sume, ca neîntemeiat. Constată caracterul abuziv al clauzei prevăzute la art. 2.10.a, şi la art. 2.11.a teza finală din Condiţiile generale de creditare - Anexă la contractul de credit bancar. Constată caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la art. 8 lit. a), b), c), d) şi e) din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 4746 din data de 10.08.2007 referitoare la comisionul de rambursare anticipată, comisionul de acordare credit, comisionul de administrare, comisionul de transformare pentru prima solicitare şi comisionul de transformare pentru următoarele solicitări, precum şi a clauzelor prevăzute la art. 3.1, 3.3, 3.4, 3.7 alin. (1), art. 3.8 şi 3.9 din Condiţiile generale de creditare- Anexă la contractul de credit bancar. Respinge capătul de cerere privind constatarea ca abuzivă a clauzei prevăzută la art. 3.2 din Condiţiile generale de creditare - Anexă la contractul de credit bancar, ca neîntemeiat. Dispune obligarea pârâtei la restituirea către reclamanţi a sumei de 9675 euro achitată cu titlu de comision de administrare şi a sumei de 5625 euro achitată cu titlu de comision de acordare credit. Admite în parte cererea expertului de majorare a onorariului provizoriu stabilit de către instanţa. Stabileşte un onorariu definitiv în cuantum de 1200 de lei şi dispune obligarea pârâtei la plata către expert a diferenţei de 400 de lei. Admite cererea reclamanţilor de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Dispune obligarea pârâtei la plata sumei de 1000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de expert. Admite în parte cererea pârâtei de obligare a reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată. Dispune obligarea reclamanţilor la plata către pârâtă a sumei de 1000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat. Compensează cheltuielile de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Constanţa. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15.07.2016.
Hotarare 9040/2016 din 15.07.2016Amână pronunţarea la 15.07.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.07.2016Amână cauza la 08.07.2016, pentru a se reveni cu adresă către expert.
Incheiere de sedinta din 10.06.2016Amână cauza la 10.06.2016, pentru a se emite adresă către expert.
Incheiere de sedinta din 22.04.2016Amână cauza la 22.04.2016, pentru efectuarea raportului de expertiză încuviinţat.
Incheiere de sedinta din 11.03.2016Stabileşte obiectivele expertizei contabile încuviinţate reclamanţilor din prezenta cauză, după cum urmează: 1. Să se stabilească cuantumul sumelor de bani achitate de către reclamanţi cu titlu de dobândă, după primul an de la data încheierii contractului, în temeiul clauzei prevăzute la art. 5 teza finală din contract, cu precizarea cuantumului dobânzii variabile aplicate; 2. Să se stabilească cuantumul sumelor de bani pe care le-ar fi datorat reclamanţii cu titlu de dobândă, după primul an de la încheierea contractului, în funcţie de EURIBOR la 6 luni; 3. Să se stabilească diferenţa între cuantumul sumelor de bani achitate de către reclamanţi cu titlu de dobândă, după primul an de la data încheierii contractului, în temeiul clauzei prevăzute la art. 5 teza finală din contract, potrivit pct. 1 şi cuantumul sumelor de bani pe care le-ar fi datorat reclamanţii cu titlu de dobândă, după primul an de la încheierea contractului, în funcţie de EURIBOR la 6 luni, potrivit pct. 2; 4. Să se stabilească cuantumul dobânzii legale aferente sumelor de bani achitate în plus, potrivit pct. 3, de la data introducerii cererii până în prezent; 5. Să se stabilească cuantumul sumelor de bani achitate de către reclamanţi cu titlu de comision de acordare credit, comision de rambursare anticipată, comision de administrare, comision de transformare şi comision de urmărire riscuri, potrivit contractului încheiat între părţi. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 01.02.2016.
Incheiere de sedinta din 01.02.2016Amână pronunţarea la 01.02.2016 pentru stabilirea expertizei contabile . Termen pentru continuarea judecăţii la 11.03.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.01.2016Amână cauza la 29.01.2016, pentru administrare probe.
Incheiere de sedinta din 13.11.2015Amână cauza la 13.11.2015, pentru a se lua cunoştinţă de cererea completatoare.
Incheiere de sedinta din 18.09.2015