C******* L**** G*******
ReclamantM********* J********
PârâtM********* F******** P******
PârâtC***** D* A*** B********
PârâtT********* B********
PârâtAdmite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a MFP invocată prin întâmpinare şi respinge acţiunea formulată împotriva acestui pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Curţii de Apel Bucureşti invocată de aceasta prin întâmpinare. Admite în parte acţiunea. Constată existenţa unei discriminări între reclamantă, în calitate de deţinător al titlului ştiinţific de doctor şi alte persoane deţinătoare a aceluiaşi titlu. Obligă pârâţii la acordarea către reclamantă de despăgubiri pentru prejudiciul creat prin discriminare, constând în contravaloarea sumei compensatorii egale cu sporul pentru titlul de doctor în drept, de 15% din indemnizaţia brută lunară de încadrare, începând cu data de întâi a lunii următoare obţinerii titlului de doctor în drept de către aceasta, actualizată în funcţie de indicele de inflaţie până la data plăţii şi, în continuare pentru viitor, obligă pârâţii la acordarea lunară a aceleiaşi sume, prin includerea acesteia în indemnizaţia lunară de încadrare. Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac se va depune la Tribunalul Prahova. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.12.2015.
Hotarare 3541/2015 din 15.12.2015amână pronuntarea pentru data de 15.12.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.12.2015