I***** G********* M******
InculpatCondamnă pe inculpatul I***** G********* M******, la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana care nu poseda permis de conducere prevăzută de art. 335, alin. 1 C. pen., cu aplicarea art. 396, alin. 10 C. proc. pen. În baza art. 67, alin. 1 C. pen. interzice cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 1 an ani după executarea pedepsei închisorii, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66, alin. 1, lit. a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi lit. b (dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat). În temeiul art. 66, alin. 1 C. pen. interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66, alin. 1 lit. a, şi b C.pen., în condiţiile prevăzute de art. 65, alin. 1 şi alin. 3 C. pen. În temeiul art. 22, alin. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal revocă beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei de 4 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 1249/25.06.2013 pronunţată de Judecătoria Bacău, rămasă definitivă la data de 09.07.2013 prin nerecurare şi înlocuieşte această pedeapsă cu măsura educativă a internării într-un centru educativ pe o durată de 4 luni. În temeiul art. 22, alin. 4, lit. b din Legea nr. 187/2012 cu referire la art. 129, alin. 2, lit. b C. pen. aplică inculpatului pedeapsa închisorii în cuantum de 9 luni închisoare, pe care o majorează cu o luna (o patrime din durata măsurii educative), în final inculpatul I***** G********* M****** având de executat pedeapsa rezultantă de 10 luni închisoare. În baza art. 67, alin. 1 C. pen. interzice cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 1 an ani după executarea pedepsei închisorii, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66, alin. 1, lit. a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi lit. b (dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat). În temeiul art. 66, alin. 1 C. pen. interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66, alin. 1 lit. a, şi b C.pen., în condiţiile prevăzute de art. 65, alin. 1 şi alin. 3 C. pen. În temeiul art. 272 C. proc. Pen. şi art. 274 alin. 1 C. proc. Pen., obligă pe inculpatul I***** G********* M****** la plata către stat a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 300 lei aferentă urmăririi penale şi suma de 200 lei în cursul judecăţii. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10.02.2016.
din 10.02.2016Amână pronunţarea la 10.02.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.01.2016Amână judecarea cauzei la 26.01.2016 pentru când se vor efectua verificări în bazele de date DEPABD, ANP, CRAP privind pe inculpat şi se va cita cu mandat de aducere
Incheiere de sedinta din 15.12.2015Dispune începerea judecăţii. Termen 15.12.2015
Incheiere camera preliminara din 19.11.2015Faţă de lipsa de procedură, amână judecarea cauzei la data de 19.11.2015
Incheiere de sedinta din 05.11.2015