P*** N******
InculpatÎn baza art. 485 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. admite acordul de recunoastere a vinovătiei încheiat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Pogoanele cu inculpatul P*** N******, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. 1 C. pen., şi conducerea unui vehicul fără permis, prevăzută de art. 335 alin. 1 C. pen. În baza art. 336 alin. 1 C. pen. condamnă pe inculpatul P*** N****** la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului. În baza art. 335 alin. 1 C. pen. condamnă pe inculpatul P*** N****** la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis. În baza art. 39 alin. 1 lit. b C.pen. inculpatul execută pedeapsa cea mai grea, 1 an şi 6 luni închisoare, la care se adaugă 4 luni închisoare, rezultând o pedeapsă de 1 an şi 10 luni închisoare. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani şi 6 luni, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. Compută din pedeapsă perioada reţinerii de o zi(22.06.2015 – 23.06.2015). În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Buzău, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei comunei Glodeanu Sărat, judeţul Buzău, sau Primăriei comunei Glodeanu Siliştea, judeţul Buzău, pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare. În baza art.404 alin.2 C. proc. pen. în referire la art.96 şi 97 C. pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor a căror nerespectare are ca efect revocarea suspendării, respectiv, asupra consecinţelor săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de încercare, neîndeplinirii cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere sau neexecutării obligaţiei stabilite. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi 14.10.2015.
Hotarare 84/2015 din 14.10.2015