S* G*** E********** S**
DebitorS* E*** S***** I***** S**
CreditorAprobă raportul final al lichidatorului judiciar. În baza art.175 alin 2 din Legea nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, închide procedura insolvenţei împotriva debitorului. Dispune radierea debitoarei din Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti. În baza art.179 din Legea nr.85/2014 sentinţa de închidere a procedurii va fi notificată DIRECŢIEI GENERALE REGIONALE A FINANŢELOR PUBLICE Bucureşti şi OFICIULUI REGISTRULUI COMERŢULUI Bucureşti de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru efectuarea menţiunii. În baza art. 180 din Legea 85/2014 descarcă lichidatorul judiciar de orice îndatori ori responsabilităţi faţă de procedură, debitoare şi averea sa, creditori, titulari de drepturi de preferinţă, acţionari sau asociaţi. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Bucureşti. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 4.12.2017.
Hotarare 7038/2017 din 04.12.2017amână pronunţarea la data de 04.12.2017
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.11.2017amână pronunţarea la data de 24.11.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.11.2017pentru continuarea procedurii, în vederea publicării în BPI a raportului final de activitate şi în vederea discutării închiderii procedurii amână judecarea cauzei
Incheiere de sedinta din 07.09.2017pentru continuarea procedurii în vederea recuperării creanţelor amână judecarea cauzei
Incheiere de sedinta din 06.04.2017în vederea recuperării creanţelor deţinute amână judecarea cauzei
Incheiere de sedinta din 15.12.2016pentru continuarea procedurii, în vedererea recuperătii creanţelor debitoarei, amână judecarea cauzei
Incheiere de sedinta din 15.09.2016În baza art. 57 alin. 5 din Legea 85/2014, dispune înlocuirea lichidatorului judiciar al debitoarei CII ANGHELUTA IOANA, cu practicianul în insolvenţă GRINSOLV IPURL (desemnat aleatoriu din lista ofertelor depuse la dosar) . Se va emite adresă către GRINSOLV IPURL prin care se va aduce la cunoştinţă numirea în calitate de lichidator judiciar al debitoarei GRAD ENGINEERING SRL. Dispune încetarea atribuţiilor lichidatorului judiciar CII ANGHELUTA IOANA desemnat prin încheierea de deschidere a procedurii insolvenţei din 2.04.2015. Dispune plata către lichidatorul judiciar CII ANGHELUTA IOANA a sumei de 3000 lei, reprezentând remuneraţie şi 1192,4 lei reprezentând cheltuieli de procedură, din averea debitoarei potrivit art. 39 alin. 1 din Legea 85/2014, iar în lipsa disponibilităţilor în contul debitoarei, din fondul de lichidare potrivit art. 39 alin. 4 din Legea 85/2014. Executorie. Cu drept de a formula apel în termen de 5 zile de la comunicare prin publicare în B.P.I. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi , 21.04.2016.
Incheiere de sedinta din 21.04.2016în vederea efectuării demersurilor necesare pentru recuperarea crenaţelor, amână judecarea cauzei
Incheiere de sedinta din 25.02.2016în vederea efectuării de demersuri pentru recuperarea creanţelor deţinute de către debitoarea, amână judecare cauzei
Incheiere de sedinta din 03.12.2015În temeiul art.97 alin. 5, rap. la art. 145 alin. 1 lit. D din Legea nr 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă dispune intrarea în faliment prin procedura simplificată a debitorului. În temeiul art. 145 alin. 2 Legea nr 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă ridică dreptul de administrare al debitorului şi dispune dizolvarea societăţii debitoare. Dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei şi trimiterea de notificări tribunalelor din alte judeţe în care debitorul are bunuri în vederea sigilării, în sarcina lichidatorului judiciar. Stabileşte termen de maxim 10 zile de la data notificării deschiderii procedurii falimentului de predare a gestiunii averii de la debitor către lichidator, împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate până la deschiderea procedurii. Dispune întocmirea şi predarea către lichidatorul judiciar, în termen de maxim 10 zile de la intrarea în faliment, a unei liste cuprinzând numele şi adresele creditorilor şi toate creanţele acestora, cu indicarea celor născute după data introducerii cererii de deschidere a procedurii. Numeşte lichidator judiciar pe CII ANGHELUTA IOANA care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 58 din Legea nr. 85/2014, cu o remuneraţie de 2000 lei din averea debitorului. Pune în vedere lichidatorului judiciar prevederile art. 252 din Legea nr. 31/1990, republicată şi dispune îndeplinirea formalităţilor privind menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai săi. În temeiul art. 146 alin 1 şi 2 din Legea nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, dispune ca lichidatorul să trimită o notificare, în condiţiile art. 99 alin 3 din lege, privind intrarea debitorului în procedura falimentului prin procedura generală, ridicarea dreptului de administrare şi dizolvarea acestuia, tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitor/administratorul judiciar, menţionată la art. 145 alin 2 lit. e), debitorului şi registrului unde debitorul este înmatriculat, pentru efectuarea menţiunii. Fixează termen pentru continuarea procedurii la 3.12.2015, ora 09,00. Cu drept de apel, în termen de 7 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Bucureşti. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.09.2015.
Hotarare intermediara 7041/2015 din 17.09.2015având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.09.2015Admite cererea debitorului S* G*** E********** S**, CUI 32087235. În temeiul art. 71 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, deschide procedura generală împotriva debitorului. In baza art. 67 alin. 1 lit. h rap. la art. 67 alin. 2 din Legea 85/2014 constata ca debitorul este decăzut din dreptul de a depune un plan de reorganizare. Fixează următoarele termene limită: a) termenul limită de depunere, de către creditori, a opoziţiilor la Încheierea de deschidere a procedurii - 10 zile de la notificare, b) termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului – 18.05.2015; c) termenul de verificare a creanţelor, de întocmire şi publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă a tabelului preliminar de creanţe – 8.06.2015; d) termenul de definitivare a tabelului creanţelor – 4.07.2015; e) data primei şedinţe a adunării generale a creditorilor – 14.06.2015. Desemnează administrator judiciar provizoriu pe CII ANGHELUTA IOANA care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 58 raportat la art. 87 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2014, cu o remuneraţie de 2.000 lei din averea debitorului. În temeiul art. 71 alin. 2 din Legea nr. 85/2014, dispune ca administratorul judiciar să trimită o notificare, în condiţiile art. 99 alin. 3 din lege, privind deschiderea procedurii generale împotriva debitorului, tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitor în conformitate cu art. 67 alin. 1 lit. c), debitorului şi oficiului registrului comerţului sau, după caz, registrului societăţilor agricole ori registrului asociaţiilor şi fundaţiilor în care debitorul este înmatriculat, pentru efectuarea menţiunii, instanţelor judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul declarat la registrul comerţului, şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi, în vederea aplicării prevederilor art. 75 din Legea nr. 85/2014. Pune în vedere administratorului judiciar să efectueze în 60 de zile de la data pronunţării prezentei hotărâri inventarierea bunurilor debitorului, să întocmească şi să depună la dosar, în termen de 20 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la art. 92 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, şi, în termen de 40 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la art. 97 din aceiaşi lege. Pune în vedere administratorului judiciar să convoace adunarea generala a acţionarilor/asociaţilor sau membrilor persoanei juridice pentru desemnarea administratorului special in termen de maxim 10 de zile de la notificarea deschiderea procedurii. În temeiul art. 39 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, dispune deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii; în caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. Eventualele disponibilităţi băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar. Pune în vedere administratorului judiciar prevederile art. 252 din Legea nr. 31/1990, republicată şi dispune îndeplinirea formalităţilor privind menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai săi. Pune în vedere administratorului judiciar să depună lunar la dosar, raportul prevăzut de art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2014. Fixează termen pentru analiza stadiului continuării procedurii la 10.09.2015. Executorie. Cu drept de apel, în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă Cererea de apel se va depune la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 2.04.2015.
Incheiere de sedinta din 02.04.2015