D****** C****** I***
InculpatB****** A******** I***
Parte vătămatăS******* C***** J******* D* U****** A***
Parte civilăS******* C***** J******* D* U****** " P*** B******* T********
Parte civilăRespinge cererile formulate de către inculpat privind schimbarea încadrării juridice. În baza art. 194 alineat 1 litera e) Cod Penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul D****** C****** I***, la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „vătămare corporală”. Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.66 lit. a), b) şi n) Cod penal, respectiv dreptul a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul de a comunica sau de a se apropia de persoana vătămată B****** A******** I***, toate pe o durată de 5 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe penale. În baza art. 65 Cod Penal aplică pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.66 lit. a), b) şi n) Cod penal, respectiv dreptul a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat precum şi dreptul de a comunica sau de a se apropia de persoana vătămată B****** A******** I***. În baza art. 91, 92 Cod penal suspendă executarea pedepsei principale şi accesorii aplicate inculpatului D****** C****** I*** sub supraveghere şi fixează termen de supraveghere de 4(patru) ani. În baza art. 93 Cod penal impune inculpatului următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune Arad, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 94 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c) - e) Cod penal, se comunică Serviciului de Probaţiune Arad. În baza art. 93 al. 2 Cod Penal, impune inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială la alegerea Serviciului de Probaţiune Arad, derulat şi stabilit de acest serviciu. În baza art. 93 al. 3 Cod Penal pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 zile în cadrul Consiliului Local al Comunei Vladimirescu sau al Consiliului Local al Oraşului Pecica. Atrage atenţia inculpatului asupra art. 96 Cod penal, referitoare la sancţiunea revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere dacă pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul nu respectă cu rea credinţă măsurile de supraveghere, nu execută obligaţiile impuse sau nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin prezenta hotărâre. În temeiul art. 399 alineat 9, 404 alin. 4 Cod Procedură Penală rap. la art. 72 alin. 1 Cod Penal deduce din pedeapsa de 3 ani închisoare durata reţinerii, durata arestării preventive şi durata arestului la domiciliu de la data de 13 iunie 2015 la data de 06 noiembrie 2015. Dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul D****** C****** I*** în baza legii nr. 76/2008 actualizată iar în baza art. 5 alineat 5 din legea nr. 76/2008 atrage atenţia inculpatului că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic. Admite acţiunea civilă formulată de către partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Pius Brînzeu” Timişoara şi în consecinţă obligă pe inculpatul D****** C****** I*** la plata sumei de 3.527, 56 lei către această parte civilă cu titlul de cheltuieli de spitalizare aferente perioadei de internare a persoanei vătămate B****** A******** I***. Admite acţiunea civilă formulată de către partea civilă S******* C***** J******* D* U****** A*** şi în consecinţă obligă pe inculpatul D****** C****** I*** la plata sumei de 2564, 85 lei către această parte civilă cu titlul de cheltuieli de spitalizare aferente perioadei de internare a persoanei vătămate B****** A******** I***. Admite în parte acţiunea civilă formulată de către partea civilă B****** A******** I*** şi în consecinţă obligă pe inculpatul D****** C****** I*** la plata sumei de 50.000 lei cu titlul de daune morale (la care se va adăuga dobânda legală pentru perioada care se va scurge de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe până la data plăţii efective) şi la plata sumei de 12.600 lei cu titlul de daune materiale (la care se va adăuga dobânda legală pentru perioada care se va scurge de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe până la data plăţii efective). Constată reparat în parte prejudiciul material provocat părţii civile B****** A******** I***, respectiv pentru suma de 4.151, 3 lei. În baza art. 404 alineat 4 litera c) Cod Procedură Penală menţine măsurile asiguratorii luate prin încheierea din data de 20 noiembrie 2015 urmând ca în toate aspectele privind punerea în executare, incidentele la executare, ridicarea acestor măsuri şi orice alte aspecte colaterale sau subsecvente să fie aplicabile prevederile Codului de procedură civilă în materie, conform art. 2 alineat 2 Cod procedură Civilă. În baza art. 274 alineatul 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 3000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat. În baza art. 276 Cod Procedură Penală obligă inculpatul la plata sumei de 4.272 lei către persoana vătămată B****** A******** I*** cu titlul de cheltuieli judiciare efectuate de această persoană. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 aprilie 2016.
Hotarare 895/2016 din 25.04.2016Amână pronunţarea la data de 25.04.2016.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.04.2016Stabileşte termen de pronunţare la data de 11.04.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.03.2016T: 28.03.2016, sala 149, ora 09:00 - pt. a da posibilitate apărătorului ales al persoanei vătămate de a studia şi de a-şi exprima poziţia cu privire la cererile depuse la acest termen de judecată de către apărătorul inculpatului.
Incheiere de sedinta din 21.03.2016T: 21.03.2016, ora 09:00, sala 147 - pt. administrarea probei cu martorul lipsă la acest termen.
Incheiere de sedinta din 29.02.2016T: 29.02.2016, ora. 09.00, sala 149 - pentru administrarea probei cu următorii martori propuşi şi încuviinţaţi la acest termen.
Incheiere de sedinta din 08.02.2016T: 08.02.2016, ora. 09.00, sala 149 - pentru administrarea probei cu următorii martori încuviinţaţi la termenele anterioare şi pt. a se emite mandate de aducere pe numele unora dintre aceştia; pt. a da posibilitatea apărătorului inculpatului de a depune la dosarul cauzei şi în scris cererile în probaţiune formulate oral în şedinţă.
Incheiere de sedinta din 22.01.2016T: 22.01.2016, ora 09.00, sala 217 - pentru administrarea probei cu martorii lipsă la acest termen şi următorii martori încuvinţaţi.În temeiul dispoziţiilor art. 362 alin. 2 Cod procedură penală, raportat la art. 208 Cod procedură penală, menţine măsura controlului judiciar privind pe inculpat.
Incheiere de sedinta din 11.12.2015T: 11.12.2015, ora 09.00, sala 217 - pentru a se emite mandat de aducere pe numele martorului lipsă la acest termen; pentru administrarea probei cu următorii martori încivinţaţi.În temeiul art. 249 alin. 1, 2 şi 5 şi 254 Cod procedură penală, dispune instituirea sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile sau imobile, aflate în proprietate sau coproprietate, ale inculpatului D****** C****** I***, precum şi poprirea sumelor de bani datorate inculpatului D****** C****** I*** de către terţe persoane, până la concurenţa sumei de 50.000 Euro şi 6.151,3 lei, actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală de la data de 13 iunie 2015 la zi, măsura asiguratorie urmând a fi pusă în executare în condiţiile art. 370 alineat 3, 581 Cod Procedură Penală, art. 7 litera e) şi art. 9 alineat 3 din legea nr. 188/2000 reactualizată, de către orice executor judecătoresc învestit de partea civilă B****** A******** I***, în condiţiile legii, executor judecătoresc care va putea identifica şi evalua bunurile supuse sechestrului în condiţiile art. 252 Cod Procedură Penală. Pentru punerea în executare a măsurii şi pentru toate celelalte aspecte colaterale şi subsecvente sunt aplicabile prevederile Codului de procedură Civilă în materie, conform art. 2 alineat 2 Cod Procedură Civilă. Respinge cererea formulată de către apărătorul persoanei vătămate – av. Lupe Sărac Monica cu privire la efectuarea unor adrese către Primăria Arad-Direcţia Venituri pentru a comunica dacă inculpatul deţine în proprietate bunuri mobile şi imobile şi care sunt acestea, către AJFP Arad pentru a comunica dacă inculpatul realizează venituri, cuantumul acestora şi sursa şi către instituţiile bancare din Arad pentru a comunica dacă inculpatul are deschise conturi şi sumele deţinute în conturi. Pune în vedere apărătorului persoanei vătămate, avocat Lupe Sărac Monica, să formuleze în scris solicitarea de eliberare a unei copii de pe înregistrarea video care re regăseşte la dosarul de urmărire penală, să o prezinte grefierului delegat la biroul de primiri şi eliberări acte, unde vor fi comunicate şi detaliile legate de admiterea cererii. Încuviinţează cererea în probaţiune privind audierea martorului B.R.I solicitată de către apărătorul ales al persoanei vătămate – av. Lupe Sărac Monica. Amână cauza la data de 11 decembrie 2015, sala 217, ora 09:00, pentru când, inculpatul şi persoana vătămată prin apărători aleşi cunosc termenul. Prorogă pronunţarea asupra cererii formulate de către inculpat, prin apărătorii săi aleşi, privind necesitatea efectuării unei expertize medico-legale după epuizarea probatoriului cu martorii deja încuviinţaţi. În legătură cu cererile de schimbare a încadrării juridice instanţa urmează a se pronunţa odată cu fondul cauzei. Se va emite mandat de aducere pe numele martorului lipsă la acest termen, respectiv Ş.R. Se vor cita martorii Ş.R, R.C.F, N.C.M, V.P.A, S.M.M. şi B.R.I urmând ca audierea celorlalţi martori propuşi şi încuviinţaţi să aibă loc ulterior următorului termen de judecată. Dispune comunicarea prezentei încheieri la Cabinetul Lanevschi&Lanevschi Societatea Civilă de Avocaţi, situat în Arad, strada Cozia numărul 11, apartament 3. Pronunţată în şedinţa publică din data de 20.11.2015
Incheiere de sedinta din 20.11.2015În baza art. 362 şi 208 alineat 4 Cod Procedură Penală raportat la art. 242 alineat 2 Cod Procedură Penală dispune înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar, care se va lua pe o perioadă de 60 de zile începând de la data rămânerii definitive a prezentei încheieri, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul D****** C****** I*** în prezent aflat în stare de arest la domiciliu, măsură luată prin încheierea penală nr. 54 din 09 iulie 2015, pronunţată de către judecătorul de drepturi şi libertăţi în dosarul cu nr. 1849/108/2015 al Tribunalului Arad, măsura înlocuirii urmând a fi pusă în aplicare efectivă la momentul rămânerii definitive a prezentei încheieri. În baza art.215 alin.1 Cod procedură penală, pe timpul cât se află sub control judiciar inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad - Biroul Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În baza art.215 alin.2 lit. a Cod procedură penală, impune inculpatului interdicţia de a depăşi limita teritorială a ţării. În baza art.215 alin.2 lit.d Cod procedură penală, impune inculpatului pe durata controlului judiciar să nu se apropie şi să nu comunice cu persoana vătămată sau membrii familiei acestuia, şi cu martorii Ş.R, V.R.P, D.V.S.şi F.S, direct sau indirect, pe nici o cale. Atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 04 noiembrie 2015. Amână cauza la data de 20.11.2015, sala 217, ora 09:00 pentru administrarea probei cu martorii încuviinţaţi.
Incheiere de sedinta din 04.11.2015Respinge cererile de înlocuire şi revocare a măsurii arestului la domiciliu solicitate de către apărătorii inculpatului. Amână cauza la data de 04.11.2015, ora 10.00 pentru când se emite adresă către Spitalul Clinic de Urgenţă Arad şi pt. a se revenii cu adresă către Spitalul Clinic de Urgenţă Timişoara.
Incheiere de sedinta din 14.10.2015În baza art. 362 alineat 2 raportat la art. 208 Cod procedură penală, menţine măsura preventivă a arestării la domiciliu luată faţă de inculpatul D****** C****** I***, urmând ca verificarea legalităţii şi temeiniciei acestei măsuri să fie efectuată periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile. Respinge cererea formulată de inculpat de înlocuire a măsurii arestului preventiv la domiciliu cu măsura controlului judiciar. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie, în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23 septembrie 2015, ora 11:15.
Incheiere de sedinta din 23.09.2015Dispune începerea judecăţii. Stabileşte termen de judecată la data de 14.10.2015.
Incheiere camera preliminara 617 din 23.09.2015În baza art. 348 alineat 2 raportat la art. 207 Cod procedură penală, menţine măsura preventivă a arestării la domiciliu luată faţă de inculpatul D****** C****** I***, urmând ca verificarea legalităţii şi temeiniciei acestei măsuri să fie efectuată periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile. Respinge cererea formulată de inculpat de înlocuire a măsurii arestului preventiv la domiciliu cu măsura controlului judiciar. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 27 august 2015, ora 13,00.
Incheiere masuri preventive faza de judecata 514 din 27.08.2015