C**** V***** I*****
InculpatD******* P****
InculpatI. A. În baza art. 396 alin. (1), (4) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen. stabileşte pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare în sarcina inculpatului CĂLIN VASILE-IRINEL sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat prevăzute de art. 228 al.1 C. pen. rap. la art. 229, al. 1 lit. d C. pen. cu aplicarea art. 5 C.pen.. B. În baza art. 396 alin. (1), (4) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen. stabileşte pedeapsa de 6 luni închisoare în sarcina inculpatului CĂLIN VASILE-IRINEL sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor prevăzute de art. 342 al. 2 C. pen. cu aplicarea art. 5 C.pen.. C. În baza art. 396 alin. (1), (4) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen. stabileşte pedeapsa de 9 luni închisoare în sarcina inculpatului CĂLIN VASILE-IRINEL sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de armă fără drept, prevăzute de art. 343, al. 2 C. pen. cu aplicarea art. 5 C.pen.. In temeiul art. 38 alin. 1 C.p. si art. 39 alin 1 lit. b C.p. aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea astfel cum a fost stabilita la punctul I.A. la care adauga un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse astfel cum au fost stabilite la punctele I.B. şi I.C.. Pedeapsa de executat închisoare in cuantum de 1 an şi 7 luni. În baza art. 83 alin. (1) C. pen. amână aplicarea pedepsei închisorii stabilita inculpatului pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 82 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune BACĂU, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune BACĂU. În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. II. În baza art. 396 alin. (1), (4) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen. şi art. 396 alin. 10 C. proc. pen. stabileşte pedeapsa de 3 luni închisoare în sarcina inculpatului D******* P**** sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor prevăzute de art. 342 al. 2 C. pen. cu aplicarea art. 5 C.pen.. În baza art. 83 alin. (1) C. pen. amână aplicarea pedepsei închisorii stabilita inculpatului pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 82 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune BACĂU, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune BACĂU. În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În temeiul art.25 C.p.p. şi art.397 C.p.p. ia act de neconstituirea persoanei vătămate D******* P**** ca parte civilă. În temeiul art.272 C.p.p. dispune plata din fondurile MJ a sumelor de lei 360 lei pentru avocat CHICIU LĂRĂMIOARA şi 360 lei pentru avocat CIOINEAG ADINA. În temeiul art. 274 al 1,2 C.p.p. obligă inculpatul CĂLIN VASILE-IRINEL la plata sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat. În temeiul art.274 al 1,2 C.p.p. obligă inculpatul D******* P**** la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi 25.02.2016.
Hotarare 283/2016 din 25.02.2016Amână pronunţarea pentru data de 25.02.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.02.2016În temeiul art 346 alin 2 Cpp, constată că instanţa a fost legal sesizată cu rechizitoriul procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău nr. 1381/P/2013, privind pe inculpaţii CĂLIN VASILE-IRINEL trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi uz de armă fără drept, fapte prev. şi ped. de art. 228, al.1-229, al. 1, lit. d, art. 342, al. 2 şi art. 343, al. 2 din Cod penal, cu aplic. art. 5, alin. 1 şi art. 38, al. 1 din C. Pen. şi D******* P**** trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, faptă prev. şi ped. de art. 342, al. 2 din Cod penal, cu aplic. art. 5, alin. 1 din Cod penal, că probele au fost legal administrate şi că actele de urmărire penală au fost legal efectuate. Dispune începerea judecăţii. Pronunţată în camera de consiliu azi 03.12.2015.
Incheiere camera preliminara din 03.12.2015