Dosar 1072/114/2015 din 21.04.2015

despăgubire


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1072/114/2015
Data dosar:
21.04.2015
Instanta:
Tribunalul Buzău
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
despăgubire
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 07.09.2015 la ora 9:00

    Complet: CLM6
  • Admite cererea

    Admite acţiunea formulată de reclamanta F**** E****, domiciliată în Bucureşti, str. Dreptăţii, nr.8, bl.O2, sc.3, ap.80 şi cu reşedinţa în Buzău, b-dul. Unirii, bl.19G, ap.24, judeţul Buzău, în contradictoriu cu pârâtul COLEGIUL NAŢIONAL „B.P. HAŞDEU” BUZĂU, cu sediul în Buzău, b-dul. Gării, nr.1, judeţul Buzău. Obligă pârâtul să plătească reclamantei dobânda legală aferentă sumelor datorate în baza titlurilor executorii reprezentate de sentinţa civilă nr.1128/18.11.2009 a Tribunalului Buzău, pronunţată în dosarul nr.4726/114/2009 şi decizia nr.331/31.01.2012 a Curţii de Apel Ploieşti, pronunţată în dosarul nr.2567/114/2010, începând cu data de 21.04.2012 şi până la data plăţii efective. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Apelul, sub sancţiunea nulităţii, se depune la Tribunalul Buzău. Pronunţată în şedinţa publică de la 7 septembrie 2015.

    Hotarare 874/2015 din 07.09.2015
  • Sedinta din data de 22.06.2015 la ora 9:00

    Complet: CLM6
  • Amână cauza

    Amânat pentru a fi înaintată adresă reclamantei.

    Incheiere de sedinta din 22.06.2015

Flux dosar


Actualizare GRPD