M******* G*******
Reclamant ReclamantM******* G********
Reclamant ReclamantA**** A*****
Pârât PârâtA**** E****
Pârât PârâtProcedând la rejudecarea pe fond a cauzei, în conformitate cu cele hotărâte prin decizia civilă nr. 478/R/11.11.2015 a Tribunalului Braşov: Admite, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii M******* G******* şi M******* G********, în contradictoriu cu pârâţii A**** A***** şi ALDEA EMEŞE, şi, în consecinţă: Stabileşte linia de graniţă între imobilul proprietatea reclamanţilor, situat în Bra?ov, strada Plopilor nr. 4, înscris în CF 104593 Bra?ov , nr. top 6832/33/2, în suprafaţă de 589 mp şi imobilul proprietatea pârâţilor, situat în Bra?ov, strada Plopilor nr. 2, înscris în CF 116240, nr. cad. 116240, în suprafaţă de 319 mp, pe aliniamentul punctelor 109 – 110 – 111 – 305 – 853 conform Raportului de expertiză nr. 30/06.12.2017 întocmit de expert tehnic ing. Vîlcu Marilena şi Răspunsului la obiecţiuni din data de 14.03.2018, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre. Respinge restul pretenţiilor reclamanţilor. Compensează între părţi cheltuielile de judecată pe care le-au efectuat în cauză, în fond şi în recurs, după cum urmează: c/valoare taxă judiciară de timbru în cuantum de 14,50 lei, onorariu avocat în cuantum de 1.400,00 lei şi onorariu expert Popa Radu Marius, onorariu expert Prigore Ghe. Ionuţ, onorariu expert Frunză Manuela şi onorariu expert expert Vîlcu Marilena. Obligă reclamanţii M******* G******* şi M******* G******** la plata către pârâţii A**** A***** şi Aldea Emeşe a sumei de 11.535,50 lei reprezentând cheltuieli de judecată în fond şi în recurs ( 290,75 lei taxă judiciară de timbru, 9.240,00 lei onorariu avocat şi 2.000,00 lei onorariu expert parte). Respinge restul pretenţiilor reclamanţilor privind acordarea cheltuielilor de judecată. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 08.11.2018.
Hotarare 188/2018 din 08.11.2018Amână pronunţarea pentru data de 08.11.2018
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.11.2018Amână pronunţarea pentru data de 01.11.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.10.2018Amână pronunţarea pentru data de 25.10.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.10.2018Pentru ca expertul Popa Radu să răspundă adresei emise de instanţa, acordă termen de judecată la data de 18.10.2018, sala T2, ora 12,00.
Incheiere de sedinta din 20.09.2018Pentru a se lua cunoştinţă de înscrisurile depuse la dosar. termen la 20.09.2018, sala t2, ora 12.00.
Incheiere de sedinta din 07.06.2018Pentru ca doamna expert Vîlcu Marilena să depună la dosar răspunsul la obiecţiunile formulate la raportul de expertiză şi pentru ca Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Braşov să remită cauzei punctul de vedere cu privire la raportul de expertiză întocmit în cauză de domnul expert Popa Radu este acordat un nou termen în cauză
Incheiere de sedinta din 10.05.2018Pentru a se lua cunoştinţă de răspunsul la obiecţiuni întocmit de d-na expert Vîlcu Marilena şi pentru depunerea de către d-nul expert Popa Radu a unui exemplar al raportului de expertiză întocmit la fond în forma impusă pentru avizare acordă termen de judecată pentru data de 10.05.2018, sala T2, ora 12,00.
Incheiere de sedinta din 15.03.2018Pentru ca d-na expert Vîlcu Marilena să răspundă la obiecţiunile încuviinţate de instanţă, pentru depunerea de către d-nul expert Popa Radu a unui exemplar al raportului de expertiză întocmit la fond în forma impusă pentru avizare şi pentru emiterea unei adrese către OCPI Braşov cu solicitarea de a comunica concluziile privind avizarea raportului de expertiză întocmit de d-nul expert Prigore Ionuţ acordă termen de judecată pentru data de 15.03.2018, ora 12,00.
Incheiere de sedinta din 18.01.2018În vederea studierii raportului de expertiză şi pentru ca acesta să fie comunicat OCPI Braşov în vederea avizării se acordă termen de judecată la data de 18.01.2018, sala T 2, ora 12,00.
Incheiere de sedinta din 07.12.2017Lipsă raport de expertiză.
Incheiere de sedinta din 12.09.2017Lipsă raport expertiză.
Incheiere de sedinta din 08.06.2017Lipsă raport expertiză.
Incheiere de sedinta din 11.05.2017Pentru efectuarea unei contraexpertize - termen 11.05.2017, sala T 2, ora 12,00.
Incheiere de sedinta din 13.04.2017Respinge excepţia inadmisibilităţii invocării în recurs a excepţiei de nelegalitate. Respinge cererea de sesizare a Secţiei a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal a Tribunalului Braşov cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a autorizaţiei de construire nr. 31/21.01.2011 emisă de Primăria Mun. Braşov, invocată de recurenţii reclamanţi M******* G******* şi M******* G********. Stabileşte termen de judecată la data de 13.04.2017, ora 12, sala T2, pentru când vor fi citate părţile. Pronunţată în şedinţă publică azi, 29.03.2017.
Incheiere de sedinta din 29.03.2017Din lipsă de timp pentru deliberare, amână pronunţarea pentru data de 29.03.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.03.2017Din lipsă de timp pentru deliberare asupra excepţiei de nelegalitate, amână pronunţarea pentru data de 22.03.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.03.2017În temeiul art. 155 alin. 1 încuviinţează cererea de amânare formulată de reprezentanta convenţională a intimaţilor reclamanţi şi acordă termen de judecată la data de 16.03.2017, sala T 1, ora 12,00.
Incheiere de sedinta din 16.02.2017Admite cererea de amânare formulată de avocat Gheorghe Cristina şi pentru studiul obiecţiunilor la raportul de expertiză - termen de judecată la data de 16.02.2017, sala T 2, ora 12,00.
Incheiere de sedinta din 19.01.2017Pentru a se lua act de conţinutul raportului de expertiză în specialitatea topografie, se acordă termen de judecată la data de 19.01.2016, sala T 2, ora 12,00.
Incheiere de sedinta din 03.11.2016Faţă de lipsa de la dosar a raportului de expertiză în specialitatea topografie şi petnru studiul obiecţiunilor formulate de reclamanţi la raportul de expertiză în specialitatea construcţii, acordă un nou termen la data de 03.11.2016, sala T2, ora 12:00.
Incheiere de sedinta din 06.10.2016Faţă de lipsa de la dosar a raportului de expertiză, acordă un nou termen la data de 06.10.2016, sala T2, ora 12:00.
Incheiere de sedinta din 08.09.2016Lipsa raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 09.06.2016Pentru a se efectua şi depune la dosarul cauzei lucrările de expertiză dispuse a fi administrate ca probe în cauză, acordă termen la data de 09.06.2016, sala T2, ORA 12:00.
Incheiere de sedinta din 12.05.2016În vederea efectuării şi depunerii la dosarul cauzei a raportului de expertiză în specialitatea topografie şi a celui în specialitatea construcţii, acordă un nou termen la data de 12.05.2016, sala T2 ora 12:00.
Incheiere de sedinta din 14.04.2016pentru ca Primăria Municipiului BRaşov să precizeze care sunt reglementările din regulamentul local de urbanism aferent Planul Uurbanistic General, la nivelul anului 2011, pentru străzile Plopilor nr. 2 şi 4, respectiv să indice, în concret, care este distanţa stabilită între construcţii, reglementată la nivel local prin acest regulament şi care se are în vedere la momentul eliberării autorizaţiilor de construire şi, de asemenea, pentru a se preciza dacă la eliberarea autorizaţiei de construire nr. 31/21.01.2011 s-a avut în vedere această distanţă reglementată de normele legale locale, la care fac trimitere autorităţile publice locale, se amână cauza la data de 14.04.2016 (la solicitarea părţilor).
Incheiere de sedinta din 18.02.2016pentru ca BLE să comunice liste cu experţi în specialităţile topografie şi construcţii cu cunoştinţe de urbanism, termen 18.02.2016
Incheiere de sedinta din 21.01.2016Admite cererea de recurs formulată de pârâţii A**** A***** şi A**** E**** împotriva sentinţei civile 2316/03.03.2015 pronunţată de Judecătoria Braşov în dosarul civil 1075/197/2012 pe care o casează. Reţine cauza spre rejudecare. Fixează termen de judecată în data de 21.01.2016 ora 12.00 sala T 2, cu citarea părţilor. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică azi 11 noiembrie 2015.
Hotarare 478/2015 din 11.11.2015amână pronunţarea la data de 11.11.2015.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.11.2015amână pronunţarea la data de 04.11.2015.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.10.2015amână pronunţarea la data de 28.10.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.10.2015pentru studiul întâmpinării.
Incheiere de sedinta din 22.09.2015