M******** V* V*****
InculpatÎn temeiul art. 278 CPP, din oficiu, înlăturarea erorii materiale strecurate în minuta s.p nr. 652/26.03.2015 pronunţată în dosarul nr. 1081/325/2015 al Judecătoriei Timişoara, urmând a dispune îndreptarea acesteia, în sensul că în alineatul 1 se va consemna CNP-ul inculpatului Marteniuc Vasile ca fiind ...Se menţin neschimbate, în rest, dispoziţiile minutei. În temeiul art. 275 alin. 3 CPP, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31.03.2015
Incheiere indreptare eroare materiala din 31.03.2015În temeiul art. 86 alin. 2 din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. a) CP din 1968 şi a art. 5 CP, cu aplicarea art. 396 alin. 10 CPP, condamnă inculpatul recidivist, cercetat în stare de libertate, la pedeapsa de : - 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis a fost anulat ; Interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. B) CP din 1968 pe durata şi în condiţiile art. 71 alin. 2 CP din 1968, cu aplicarea art. 5 CP. În temeiul art. 83 CP din 1968, cu aplicarea art. 15 din Legea nr. 187/2012 revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 10 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 325/01.02.2011 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin nerecurare la data de 15.02.2011 şi dispune executarea acestei pedepse alături de pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată mai-sus, inculpatul urmând a executa pedeapsa totală de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare, în regim de detenţie conform prevederilor art. 57 CP din 1968. În temeiul art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. a) CP din 1968 şi a art. 5 CP,cu aplicarea art. 396 alin. 10 CPP, condamnă pe inculpatul MARTENIUC VASILE, cercetat în stare de libertate, la pedeapsa de: - 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0, 80 g/l alcool pur în sânge. Interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. B) CP din 1968 pe durata şi în condiţiile art. 71 alin. 2 CP din 1968, cu aplicarea art. 5 CP. În temeiul art. 83 CP din 1968, cu aplicarea art. 15 din Legea nr. 187/2012 revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 10 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 325/01.02.2011 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin nerecurare la data de 15.02.2011 şi dispune executarea acestei pedepse alături de pedeapsa aplicată mai-sus, inculpatul urmând a executa pedeapsa totală de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare, în regim de detenţie conform prevederilor art. 57 CP din 1968. În temeiul art. 33 lit. b), art. 34 alin. 1 lit. b) CP din 1968, cu aplicarea art. 5 CP contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta sentinţă în pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare, inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare în regim de detenţie în condiţiile art. 57 CP din 1968. Interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. B) CP din 1968 pe durata şi în condiţiile art. 71 alin. 2 CP din 1968, cu aplicarea art. 5 CP. În temeiul art. 274 alin.1 CPP, obligă inculpatul la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 26.03.2015.
Hotarare 652/2015 din 26.03.2015În temeiul art. 346 alin. 2 CPP constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 15444/P/2012 din 09.10.2014 emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara privind pe inculpatul Marteniuc Vasile trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335, al. 2 CP, cu aplic. art. 5 CP şi de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prev. de art. 336, al. 1 CP, cu aplic. art. 5 CP, cu aplic. art. 44, al. 1 CP şi art. 38, al. 2 CP. Stabileşte termen la data de 26.03.2015, ora 09:00, sala 278, C3P, pentru când se citează inculpatul şi pentru când se emite adresă la I.P.J Maramureş în vederea comunicării fişei de cazier a acesteia. Comunicarea prezentei încheieri procurorului şi inculpatului. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 26.02.2015
Incheiere camera preliminara din 26.02.2015