B***** N* E******
Inculpat1. În temeiul art. 86 alin 2 din OUG 195/2002 (în prezent art. 335 alin. 2 C. pen.), raportat la art. 5 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a C.pen. din 1969 condamnă pe inculpatul B E, la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având permisul de conducere anulat, în stare de recidivă postcondamnatorie. În temeiul art. 71 alin.2 C.pen. din 1969, raportat la art. 12 alin. 1 din Legea 187/2012, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a, lit b C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei principale. În temeiul art. 83 alin. 1 C.pen. din 1969, cu aplicarea art. 15 alin. 2 din Legea 187/2012., revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 10 luni închisoare aplicate prin s.p. nr. 833/14.03.2011 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin d.p. nr. 724/09.05.2011 a Curţii de Apel Timişoara, şi dispune executarea acestei pedepse alături de pedeapsa aplicată în prezentul dosar, inculpatul urmând a executa pedeapsa totală de 2 ani şi 4 luni închisoare, în regim de detenţie. 2. În temeiul art. 288 alin. 1 C.p. din 1969 (în prezent art. 320 C. pen.), raportat la art. 5 alin. 1 C.pen.,cu aplicarea art.37 lit.a C. pen.din 1969, condamnă inculpatul BUMBEA EMANOIL la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, în stare de recidivă postcondamnatorie. În temeiul art. 71 alin.2 C.pen. din 1969, raportat la art. 12 alin. 1 din Legea 187/2012, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a, lit b C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei principale. În temeiul art. 83 alin. 1 C.pen. din 1969, cu aplicarea art. 15 alin. 2 din Legea 187/2012., revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 10 luni închisoare aplicate prin s.p. nr. 833/14.03.2011 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin d.p. nr. 724/09.05.2011 a Curţii de Apel Timişoara, şi dispune executarea acestei pedepse alături de pedeapsa aplicată în prezentul dosar, inculpatul urmând a executa pedeapsa totală de 2 ani şi 2 luni închisoare, în regim de detenţie. 3. În temeiul art. 291 alin. 1 C.p. din 1969 (în prezent art. 323 C. pen.), raportat la art. 5 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art.37 lit.a C. pen.din 1969, condamnă inculpatul BUMBEA EMANOIL la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, în stare de recidivă postcondamnatorie. În temeiul art. 71 alin.2 C.pen. din 1969, raportat la art. 12 alin. 1 din Legea 187/2012, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a, lit b C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei principale. În temeiul art. 83 alin. 1 C.pen. din 1969, cu aplicarea art. 15 alin. 2 din Legea 187/2012., revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 10 luni închisoare aplicate prin s.p. nr. 833/14.03.2011 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin d.p. nr. 724/09.05.2011 a Curţii de Apel Timişoara, şi dispune executarea acestei pedepse alături de pedeapsa aplicată în prezentul dosar, inculpatul urmând a executa pedeapsa totală de 2 ani şi 2 luni închisoare, în regim de detenţie. În temeiul art. 33 lit. a C.pen. din 1969, raportat la art. 34 alin. 1 lit. b C.pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., contopeşte pedepsele principale astfel stabilite, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani şi 4 luni închisoare, în regim de detenţie. În temeiul art. 71 alin.2 C.pen. din 1969, raportat la art. 12 alin. 1 din Legea 187/2012, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a, lit b C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei principale. În temeiul art. 404 alin. 4 C.pr.pen., raportat la art.25 alin.3 C.pr.pen., dispune anularea înscrisului falsificat intitulat „Permis de conducere” cu seria T00181385M eliberat pe numele inculpatului Bumbea Emanoil (f. 25 dup). În temeiul art. 272 al.2 C. proc. pen. dispune virarea din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş a sumei de 200 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu. În temeiul art. 274 alin. 1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 700 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26.01.2016.
Hotarare 152/2016 din 26.01.2016Amână pronuţarea la data de 26.01.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.01.2016Emiterea unei adrese către grefa instanţei în vederea comunicării domiciliului actual al martorei. Amână judecarea cauzei la data de 13.01.2015, ora 09:00, sala 22, C5P, pentru când se citează inculpatul cu citaţie simplă şi prin afişare la uşa instanţei şi martora Tupiţă Vesna cu mandat de aducere cu executare efectivă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 09.12.2015.
Incheiere de sedinta din 09.12.2015Încuviinţează proba cu înscrisuri şi proba testimonială cu martora T V. Amână judecarea cauzei la data de 09.12.2015, ora 09:00, sala 22, C5P, pentru când se citează inculpatul cu citaţie simplă la domiciliul cunoscut şi prin afişare la uşa instanţei şi martora T V cu citaţie simplă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 11.11.2015.
Incheiere de sedinta din 11.11.2015Amână judecarea cauzei la data de 11.11.2015, ora 09:00, sala 22, C5P, pentru când se citează inculpatul cu citaţie simplă, telefonic, precum şi prin afişare la uşa instanţei. Pronunţată în şedinţa publică din data de 14.10.2015.
Incheiere de sedinta din 14.10.2015Emiterea unui mandat de aducere în care se va menţiona numărul de telefon comunicat la acest termen, cu menţiunea de a se stabili locul unde se află inculpatul în vederea aducerii acestuia. Amână judecarea cauzei la data de 14.10.2015, ora 10:00, sala 22, C5P, pentru când se citează inculpatul cu citaţie simplă, cu mandat de aducere cu executare la domiciliul cunoscut, precum şi telefonic. Pronunţată în şedinţa publică din data de 16.09.2015.
Incheiere de sedinta din 16.09.2015Amână judecarea cauzei la data de 16.09.2015, ora 90:00, sala 22, C5P, pentru când se citează inculpatul cu citaţie simplă şi cu mandat de aducere cu executare efectivă la domiciliul cunoscut, precum şi prin afişare la uşa instanţei. Pronunţată în şedinţa publică din data de 24.06.2015.
Incheiere de sedinta din 24.06.2015În temeiul art. 346 alin. 2 C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 754/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, precum şi competenţa instanţei şi dispune începerea judecăţii în cauză. Comunicarea prezentei încheieri procurorului şi inculpatului. Stabileşte termen la data de 24.06.2015, C5P, sala 22, ora 09:00, pentru când se va cita inculpatul la domiciliul cunoscut şi prin afişare la uşa instanţei. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 27.05.2015.
Incheiere camera preliminara din 27.05.2015Refacerea procedurii de cameră preliminară. Emiterea unei adrese către Administraţia Naţională a Penitenciarelor pentru a preciza dacă inculpatul se află în stare de detenţie, în caz afirmativ, cu precizarea penitenciarului în care acesta se află în prezent. Emiterea unei adrese către Inspectoratul General al Poliţiei Române pentru a preciza dacă inculpatul se află în stare de arest preventiv, în caz afirmativ, cu precizarea locului de detenţie în care acesta se află în prezent.
Incheiere camera preliminara din 17.03.2015