B**** N******
InculpatÎn temeiul art. 336 alin. 1 C. pen., cu aplicarea art. 5 C.pen. şi a art. 396 alin. 10 din C. proc. pen., raportat la art. 83 C. pen, stabileşte pedeapsa de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare în sarcina inculpatului BN, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. În baza art. 83 alin. (1) C. pen. amână aplicarea pedepsei de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare, pe un termen de supraveghere de 2 (doi) ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 85 alin. (2) lit. c C. pen., impune inculpatului să execute obligaţia de a frecventa programul de reintegrare socială „DRINK & DRIVE” derulat de Serviciul de Probaţiune Timiş. În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Timiş. În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv Dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse, instanţa revocă amânarea şi dispune aplicarea şi executarea pedepsei. În temeiul art. 86 C.penal dispune comunicarea unei copii de pe prezenta hotărâre la rămânerea definitivă a acesteia Serviciului de Probaţiune Timiş. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., obligă pe inculpatul B**** N****** la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (din care 300 lei aferente fazei de urmărire penală). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13.05.2015.
Hotarare 1099/2015 din 13.05.2015Amână pronunţarea la data de 13.05.2015. Pronunţată în şedinţă publica azi, 29.04.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.04.2015În baza art. 346 alin.2 Cod procedură penală constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 10869/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara privind pe inculpatul BN pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev. de art. 336 alin. 1 C.pen. (Legea 286/2009). Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul BN. Fixează primul termen de judecată la data de 29.04.2015, Completul 4, sala 278, pentru când se citează inculpatul BN. Dispune emiterea unei adrese către ANP Bucureşti în vederea comunicării dacă inculpatul figurează încarcerat în vreunul din penitenciare iar, în caz afirmativ, să indice în care anume, către IPJ Timiş, de asemenea, în vederea comunicării dacă acesta figurează arestat în altă cauză, precum şi către Primăria loc. Darabani, jud. Botoşani, pentru a ne comunica dacă figurează ca fiind decedat sau cu alte menţiuni, şi să ne comunice un extras din Registrul de naşteri pentru uzul oficial cu menţiuni. Se va dispune comunicarea încheierii procurorului şi inculpatului BN. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 01.04.2015.
Incheiere camera preliminara din 01.04.2015Revenirea cu citarea inculpatului la adresa de domiciliu si cea de reşedinţa, menţionate în adresa comunicată de grefa instanţei, aflată la fila 8 din prezentul dosar. Amână judecarea cauzei la data de 01.04.2015, Completul 4, sala 278, pentru când se citează inculpatul. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 18.03.2015.
Incheiere de sedinta din 18.03.2015