P******** N* G*******
CondamnatÎn baza art. 425 1 alin.7 pct.2 lit.b Cod procedură penală admite contestaţia formulată de condamnatul PANŢUROIU GHEORGHE, în prezent aflat în Penitenciarul Ploieşti, împotriva sentinţei penale nr. 1232/25.06.2015 pronunţată de Judecătoria Ploieşti. Desfiinţează sentinţa şi rejudecând cauza în fond, admite propunerea de liberare condiţionată formulată de condamnatul Panţuroiu Gheorghe ,în prezent aflat în executarea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 568/26.05.2014 pronunţată de Tribunalul Prahova. Constată îndeplinite condiţiile disp. art. 59 C.penal-1969 şi în aplicarea art.5 Cp.-ca lege mai favorabilă, dispune punerea în libertate condiţionată a condamnatului PANŢUROIU GHEORGHE, în prezent aflat în Penitenciarul Ploieşti, de sub puterea M.E.P.I nr 592/2014 emis de Tribunalul Prahova, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. Atrage atenţia asupra disp. art. 61 Cod penal-1969, privind revocarea restului de pedeapsă rămas neexecutat. În baza art. 274 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare efectuate de stat vor rămâne în sarcina acestuia. Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 130 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului de Justiţie. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 august 2015 .
Hotarare 195/2015 din 05.08.2015LIPSA DE PROCEDURA CU CONDMANATUL
Incheiere de sedinta din 29.07.2015LIPSA DE PROCEDURA
Incheiere de sedinta din 21.07.2015