C***** N****** z** R****
Apelant InculpatG**** D*****
Intimat Parte civilăAdmite apelul declarat de inculpatul Cârdei Nicuşor împotriva sentinţei penale nr.282 din data de 04.12.2014 pronunţată de Tribunalul Suceava în dosar nr.10978/86/2012. Desfiinţează în parte sentinţa penală mai sus menţionată şi în totalitate încheierea de îndreptare eroare materială din data de 08.12.2014 şi în rejudecare: Înlătură din sentinţă dispoziţiile de executare de către inculpat a pedepsei rezultante de 20 (douăzeci) ani închisoare, de aplicare a art. 33 lit. a rap. la art. 34 lit. b Vechiul Cod penal, de condamnare a inculpatului la o pedeapsă principală de 20 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 174 alin. 1, art. 175 alin. 1 lit. i Vechiul Cod penal şi de aplicare a art.386 alin.1 Cod procedură penală (schimbare încadrare juridică). În temeiul art. 386 alin. 1 Cod procedură penală, schimbă încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul Cârdei Nicuşor din infracţiunea de viol, prev. de art. 197 alin. 1, 3 teza a II a Vechiul Cod penal în infracţiunile de viol, prev. de art. 197 alin. 1 Vechiul Cod penal şi omor calificat, prev. de art. 174 alin. 1, art. 175 alin. 1 lit. h Vechiul Cod penal. Condamnă pe inculpatul Cârdei Nicuşor pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prev. de art. 174 alin. 1, art. 175 alin. 1 lit. h Vechiul Cod penal cu aplic. art. 5 alin.1 Cod penal, la pedeapsa principală de 15(cincisprezece) ani închisoare. În baza art. 33 lit. a rap. la art. 34 lit. b Vechiul Cod penal, art.5 alin.1 Cod penal, contopeşte pedeapsa de 5 ani închisoare stabilită în sarcina inculpatului prin sentinţa atacată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 197 alin. 1 Vechiul Cod penal cu pedeapsa stabilită prin prezenta pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 174 alin. 1, art. 175 alin. 1 lit. h Vechiul Cod penal, în pedeapsa cea mai grea, de 15 ani închisoare. Pedeapsă de executat pentru inculpat: 15(cincisprezece) ani închisoare pedeapsă principală ?i 5 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II a şi b Vechiul Cod penal. În baza art. 19 alin. 5 Cod penal rap. la art. 1391 alin. 2 Cod civil, obligă inculpatul să plătească părţii civile G**** D***** suma de 40.000 Euro (în loc de 80.000 Euro) reprezentând daune morale. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare prezentei decizii. Cheltuielile judiciare din apel avansate de stat rămân în sarcina acestuia, din care suma de 50 lei reprezentând onorariu parţial avocat oficiu inculpat se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Suceava. Obligă inculpatul să plătească părţii civile G**** D***** suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din apel reprezentând onorariu avocat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 31.03.2015.
Hotarare 297/2015 din 31.03.2015Amână pronunţarea la data de 31.03.2015. Pronunţată în şedinţă publică, azi 30.03.2015.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.03.2015Amână pronunţarea la data de 30.03.2015. Pronunţată în şedinţă publică, azi 23.03.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.03.2015