Ş*** G******* N******
Parte civilăM*** I* R****
InculpatB**** N* N******
InculpatŞ*** D***** D******
Parte civilăŞ*** R***** I****
Parte civilăCondamnă pe inculpaţii:1. M.R.,la : -2 ani închisoare pentru infracţiunea de ucidere din culpă prev şi ped de art.178 alin.1 şi 2 Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal şi art.75 lit.c Cod penal din 1969.În baza art.396 alin.5 rap.la art.16 alin.lit.a Cod pr pr pen. achită pe inculpatul Murg Roman pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor prev de art. 279 alin.1 Cod penal din 1969 cu aplicarea art.5 Cod penal.Privează pe inculpat de exerciţiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza 2 în condiţiile şi pe durata prevăzută de art.71 din acelaşi Cod. În baza art.81,82 şi 71 alin.5 Cod penal din 1979 dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi a pedepsei accesorii pe o durată de 4 ani ce constituie termen de încercare.Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art.83 Cod penal. 2.B.N.,la :-1 an închisoare pentru infracţiunea de ucidere din culpă prev şi ped de art.178 alin.1 şi 2 Cod penal cu aplicarea art.109 Cod penal din 1969 şi art.5 Cod penal.-6 luni închisoare pentru infracţiunea de uz de armă letală fără drept prev şi ped de art.343 Cod penal cu aplicarea art.109 Cod penal din 1969 şi art.5 Cod penal. În baza art.33 lit.b şi 34 lit.b Cod penal din 1969 inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea dintre cele aplicate de 1 an închisoare.Privează pe inculpat de exerciţiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza 2 şi lit b Cod penal în condiţiile şi pe durata prevăzută de art.71 Cod penal din 1969.În baza art.81 ,82 şi 71 alin.5 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 2 ani ce constituie termen de încercare.Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art.83 Cod penal.În baza art.118 indice 1 lit.b Cod penal din 1969 dispune confiscarea corpului delict o armă de vânătoare marca Winchester seria 31 AMN03364/15726 ,calibrul 30-06 şi a unui tub de cartuş percutat ,proiectil percutat şi cinci cartuşe percutate aflate în camera de corpuri delicte a Inspectoratului Judeţean de Poliţie Hunedoara.În baza art.397rap.la art.25 Cod pr pen obligă pe inculpaţi în solidar iar pe inculpatul minor în solidar cu părţile civilmente responsabile la plata următoarelor despăgubiri civile :-30.000 lei către partea civilă Ş*** G******* N****** din care 10.000 lei cu titlu de daune efective şi 20000 lei cu titlu de daune morale.-20.000 lei către partea civilă Ş*** D***** D****** cu titlu de daune morale.-30.000 lei către partea civilă Ş*** R***** I**** cu titlu de daune morale.În baza art.276 rap.la art.274 alin.2 Cod penal obligă pe inculpaţi iar pe inculpatul minor în solidar cu părţile civilmente responsabile ,în proporţie de 50% fiecare la plata următoarelor cheltuieli judiciare : -1000 lei către partea civilă Ş*** R***** I**** -1500 lei către partea civilă Şerb Gheorghe. .-1000 lei către partea civilă Şerb Daniel Nicolae. În baza art.274 alin.2 Cod pr civ obligă pe inculpaţi iar pe inculpatul minor în solidar cu părţile civilmente responsabile la câte 6000 lei fiecare cheltuieli judiciare către stat.Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică,azi,28 aprilie 2016.
Hotarare 56/2016 din 28.04.2016Având nevoie în continuare de timp pentru deliberare
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.04.2016Pentru a da posibilitatea părţilor să depună concluzii scrise .
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.04.2016Pentru introducerea în cauză ca părţi responsabile civilmente a numiţilor Barbu Nicolae şi Barbu Alina Adriana.
Incheiere de sedinta din 10.03.2016Dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în încheierea de şedinţă din data de 1 aprilie 2015.
Incheiere indreptare eroare materiala din 09.03.2016Pentru ca instanţa să se pronunţe aupra cerererii formulate de inculpatul M.R. pe aplicare a procedurii de recunoaşterea săvârşirii faptei.
Incheiere de sedinta din 25.02.2016PENTRU ADMINISTRARE DE PROBE.
Incheiere de sedinta din 28.01.2016Pentru administrare de probe.
Incheiere de sedinta din 17.12.2015Amânat cauza pentru administrare probe.
Incheiere de sedinta din 25.11.2015Admite cererea de abţinere formulată de judecător Tudosie Marina în dosarul penal înregistrat sub nr.10/272/2015. Definitivă.Dată în cameră de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică azi,24 noiembrie 2015.
Incheiere abtinere din 24.11.2015Amânat cauza pentru audierea martorilor propusi prin rechizitoriu.
Incheiere de sedinta din 14.10.2015Amânat cauza, având in vedere cererile depune de reprezantantii părtilor prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 23.09.2015În baza art. 345 alin. 1 Cod de procedură penală respinge cererile şi excepţiile privind legalitatea sesizării instanţei şi legalitatea administrării probelor şi efectuării actelor de urmărire penala, invocate de către inculpatii M.R trimis in judecata pentru comiterea infractiunilor de ucidere din culpă, faptă prev. de art. 178 alin. 1 şi 2 C.pen. din 1969 si nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, faptă prev. şi ped. de art. 279 alin. 1 C.pen. din 1969, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a C.pen. din 1969 şi art. 5 C.pen. si B. N. trimis in judecata pentru comiterea infractiunilor de ucidere din culpă, prev. de art. 178 alin. 1 şi 2 C.pen. din 1969 si uz de armă letală, fără drept, prev. şi ped. de art. 343 C.pen., ambele cu aplicarea art. 113 alin. 3 C.pen., art. 33 lit. b C.pen. din 1969 şi art. 5 C.pen.. În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe langa Tribunalul Hunedoara privind pe inculpatii M. R. trimis in judecata pentru comiterea infractiunilor de ucidere din culpă, faptă prev. de art. 178 alin. 1 şi 2 C.pen. din 1969 si nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, faptă prev. şi ped. de art. 279 alin. 1 C.pen. din 1969, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a C.pen. din 1969 şi art. 5 C.pen. si B. N. trimis in judecata pentru comiterea infractiunilor de ucidere din culpă, prev. de art. 178 alin. 1 şi 2 C.pen. din 1969 si uz de armă letală, fără drept, prev. şi ped. de art. 343 C.pen., ambele cu aplicarea art. 113 alin. 3 C.pen., art. 33 lit. b C.pen. din 1969 şi art. 5 C.pen.,a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatii M.R si B. N. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu din data de 22.04.2015.
Incheiere camera preliminara 31/2015 din 22.04.2015Faţă de lipsa delegaţiei de reprezentare a av. Dumitresc Traian, pentru inculpaţi s-a dispus repunerea pe rol a cauzei şi repetarea procedurii de citare cu părţile.
Incheiere camera preliminara din 01.04.2015