B****** S******
ReclamantP****** M*********** G****** P*** I************ J******* D* P****** G******
PârâtRespinge ca neîntemeiată acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul B****** S****** împotriva pârâtei Poliţia Municipiului Giurgiu prin IPJ Giurgiu. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Hotarare 429/2015 din 29.10.2015Revine asupra taxei judiciare de timbru şi constată că reclamantul a achitat taxa judiciară de timbru. Se va pune în vedere reclamantului dacă doreşte să formuleze cerere de recuzare să o depună în scris, motivată şi însoţită de dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 100 lei aferentă cererii de recuzare. Emiterea unei adrese către IPJ Giurgiu să comunice, în referire la cererea reclamantului cu numărul 420/22.08.2014, dacă a fost soluţionată o copie de pe soluţie şi dovada comunicării acesteia către petent. Stabileşte termen de judecată la data de 29.10.2015
Incheiere de sedinta din 01.10.2015Încuviinţează cererea de abţinere formulată de doamna judecător Udrea Mirela Zina de la judecarea litigiului ce formează dosarul nr. 1102/122/2015 aflat pe rolul Tribunalului Giurgiu. Dosarul va fi repartizat aleatoriu. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţa publică, azi 14.07.2015.
Incheiere abtinere din 14.07.2015Încuviinţează cererea de abţinere formulată de doamna judecător Cornea Monica de la judecarea litigiului ce formează dosarul nr. 1102/122/2015 aflat pe rolul Tribunalului Giurgiu. Dosarul va fi repartizat aleatoriu. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţa publică, azi 17.06.2015
Incheiere abtinere din 17.06.2015