Dosar 11060/280/2015 din 03.07.2015

conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe (art.336 NCP) al.1


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 11060/280/2015
Data dosar:
03.07.2015
Instanta:
Judecătoria Pitești
Departament:
Sectia Penală
Obiect:
conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe (art.336 NCP) al.1
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 19.11.2015 la ora 08:30

    Complet: C7 prima instanta
  • Condamnare

    Condamnă pe inculpatul Vlăsceanu Constantin Gabriel la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 336 C.p. în condiţiile art. 396 alin. 10 C.p.p. Conform art. 65 C.p. aplică inculpatului pe durata executării pedepsei principale, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi i C.p., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de conduce orice categorie de vehicule. Interzice inculpatului Vlăsceanu Constantin Gabriel, pe o perioadă de 3 ani cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi i C.p., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de conduce orice categorie de vehicule. În temeiul 91 C.p. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale de 1 an închisoare, precum şi a pedepsei accesorii, iar în temeiul art. 92 alin. 1 C.p. fixează termen de supraveghere de 4 ani. Pe durata termenului de supraveghere obligă pe inculpat să respecte următoarele măsuri de supraveghere, prevăzute de art. 93 alin. 1 lit. a - e C.p., respectiv: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b)să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Conform art. 93 alin. 2 lit. b C.p. impune inculpatului Vlăsceanu Constantin Gabriel, pe durata termenului de supraveghere, următoarea obligaţie: - de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune Argeş sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. Potrivit art. 93 alin. 3 C.p., în termenul de supraveghere, inculpatul Vlăsceanu Constantin Gabriel va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, respectiv în cadrul Primăriei Piteşti sau în cadrul în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Piteşti. În baza art. 583 C.p.p. şi art. 96 C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra revocării suspendării executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare sau al nerespectării cu rea credinţă a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse. În temeiul art. 274 alin 1 N.C.p.p. obligă pe inculpat să achite către stat suma de 500 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 300 de lei reprezintă cheltuieli judiciare aferente urmăririi penale. Cu apel în 10 zile de la comunicarea minutei. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Noiembrie 2015.

    Hotarare 3105/2015 din 19.11.2015
  • Sedinta din data de 05.11.2015 la ora 08:30

    Complet: C7 prima instanta
  • Amână pronunţarea

    În temeiul art. 391 alin.1 C.pr.pen. rămâne în pronunţare până la data de 19.11.2015. Cu apel odata cu fondul. Pronuntata in sedinta publica azi, 05.11.2015.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.11.2015
  • Sedinta din data de 01.10.2015 la ora 08:30

    Complet: C7 camera preliminara
  • Încheiere

    În baza art. 346 alin. (2) C.p.p. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 2777/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti privind pe inculpatul C.G.trimis in judecata pentru savarsirea infractiunii de conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substante prev.de art.336 alin.1 C.p. a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpat şi fixează termen de judecată la data de 05.11.2015. Se emit adresa către IPJ Valcea în vederea comunicarii fisei de cazier judiciar . Definitivă. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu de la 01 octombrie 2015.

    Incheiere camera preliminara din 01.10.2015

Flux dosar


Actualizare GRPD