C******** A*******
PetentRespinge propunerea de liberare condiţionată formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, în ceea ce priveşte acordarea liberării condiţionate privind pe condamnatul C******** A*******, deţinut în Penitenciarul Arad, din executarea pedepsei de 20(douăzeci) ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr.174/2001 a Tribunalului Bacău şi dispune rediscutarea situaţiei petentului în prima comisie ce se va întruni după data de 08.12.2015. În baza art. 275 al. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Dispune virarea din fondurile Ministerului Justiţiei în contul BA Arad a sumei de 130 lei, onorar avocat din oficiu. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 08.09.2015.
Hotarare 1897/2015 din 08.09.2015