S******* E****
ReclamantS******* M****
PârâtS******* H*******
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamanta S******* E**** în contradictoriu cu pârâţii S******* M**** si S******* H*******. Dispune rezoluţiunea contractului de donaţie cu sarcina întreţinerii autentificat sub nr. 471 din 2 martie 2007 la BNP Oana Daniela Ploscaru, prin care s-a transmis pârâţilor nuda proprietate asupra imobilului situat în localitatea Ţipari, nr.407, evidenţiat în C.F. nr. 402464 Coşteiu, nr. top 238/1. Dispune restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară. Obligă pârâţii să plătească reclamantei suma de 1688,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen în 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Lugoj. Pronunţată, astăzi, 30.10.2015, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei conform art. 396 alin. 2 C.proc.civ.
Hotarare 2413/2015 din 30.10.2015Amână pronunţarea la data de 30 octombrie 2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.10.2015Amână cauza la data de 22 octombrie 2015 în vederea citării martorilor T.L. şi B.E. sub sancţiunea amenzii de 500 de lei în caz de neprezentare şi pentru când se citează pârâta 2 la interogator.
Incheiere de sedinta din 08.10.2015mână cauza la data de 08 octombrie 2015 ora 08:30 în vederea citării pârâtei cu menţiuena la interogator şi pentru când prorogă audierea martorelor prezente la acest termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 24.09.2015Amână cauza la data de 24 septembrie 2015 în vederea citării martorilor B.E., V.E. şi T.L. sub sancţiunea amenzii de 500 de lei în caz de neprezentare şi pentru citarea pârâţilor la interogator.
Incheiere de sedinta din 14.07.2015Admite în parte cererea de acordare ajutor public judiciar, formulată de petenta S.E. Dispune plata esalonata a taxei de timbru in suma de 688,5 lei, suma ce va fi eşalonata in 5 rate lunare, fiecare in cuantum de 137,7 lei, scadenta fiind în data de întâi a fiecarei luni, începând cu data de 01.06.2015. Respinge cererea privind acordarea ajutorului public judiciar sub forma scutirii sa reducerii taxei judiciare de timbru, ca neîntemeiată. Executorie.
Incheiere de sedinta secreta din 15.05.2015