A******** A***** S********
PetentAdmite cererea formulată de petenta ASOCIAŢIA AMICII SCIENTIAE, cu sediul în Piteşti, Bvl. Republicii, Corpul C al Universitîţii din Piteşti, nr.71, camera 12, judeţ Argeş. Dispune înscrierea în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor aflat la Grefa Judecătoriei Piteşti a modificărilor intervenite în statutul şi actul constitutiv al petentei, potrivit Hotărârii Adunării Generale nr.1din data de 21.04.2015. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunţare pentru petentă şi de la comunicare pentru Ministerul Public. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 03.09.2015.
Incheiere finala dezinvestire din 03.09.2015Incuviinţează cererea formulata de petenta, prin avocat, cu privire la acordarea unui nou termen de judecată. Pune în vedere petentei, prin avocat, să depună la dosar Hotararea Adunarii Generale care să cuprinda toate modificarile intervenite – 5 exemplare, astfel cum prevede art. 33 alin.2 din OG nr.26/2000. Acordă termen la data de 03.09.2015 – C4 -4 Asociaţii şi Fundaţii, Sala nr.2, ora 9,00. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Iulie 2015.
Incheiere de sedinta din 20.07.2015