A******** B****** N*******
PetentAdmite cererea. Dispune înscrierea petentei ASOCIAŢIA BUCURIA NĂDEJDII, cu sediul în Piteşti, str. Independenţei, nr.1, bl.P1, sc.A, etaj 7, ap.31, judeţ Argeş în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor aflat la Grefa Judecătoriei Piteşti. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunţare pentru petentă şi de la comunicare pentru Ministerul Public. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 03.09.2015.
Incheiere finala dezinvestire din 03.09.2015Incuviinţează cererea formulata de petenta, prin avocat, cu privire la acordarea unui nou termen de judecată. Pune în vedere petentei, prin avocat, să remedieze neregulaităţile constatate, respectiv: - să se achite diferenţa taxei de timbru in cuantum de 81 lei, sub sancţiunea anularii cererii ca netimbrata; - actul constitutiv se impune a fi refăcut in sensul de a se menţiona componenta Adunării Generale, astfel cum prevede art. 6 alin.2 litera g din OG 26/2000 (Adunarea Generala este formata din totalitatea membrilor); - statutul se impune a fi refăcut în sensul de a se menţiona exprimarea voinţei de asociere, astfel cum prevede art. 6 alin.2 litera b din OG 26/2000, precum si atribuţiile organelor de conducere, administrare şi control ale asociaţiei, astfel cum prevede art. 6 alin.3 litera f din OG nr.26/2000 (atribuţiile vicepreşedintelui si ale secretarului); - se impune corelarea scopului şi a obiectivelor din statut cu cele din actul constitutiv (să fie identice); Amână judecarea cauzei la data de 03.09.2015 – C4-4 Asociaţii şi Fundaţii, ora 9,00, sala nr.2. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Iulie 2015.
Incheiere de sedinta din 20.07.2015