D****** S***** C******
InculpatR******* R**** C*********
Parte vătămatăR******* A*** P********
Reprezentant legalRespinge ca neîntemeiata cererea formulata de reprezentantul Ministerului Public având ca obiect schimbarea încadrarii juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului D****** S***** C****** prin actul de sesizare, în sensul reţinerii prevederilor art. 41, alin. 1 C. pen. cu privire la recidiva postcondamnatrorie, ca neîntemeiata. Condamnă pe inculpatul D****** S***** C******, de profesie şofer autobuz, cercetat în stare de libertate, la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de abandon de familie, prevăzută de art. 378 alin.1, lit. c C. pen., cu aplicarea art. 44, alin. 1 C. pen., totul cu aplicarea art. 396, alin. 10 C. proc. pen. În baza art. 67, alin. 1 C. pen. interzice cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 1 (un) an după executarea pedepsei închisorii, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66, alin. 1, lit. a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi lit. b (dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat). În temeiul art. 66, alin. 1 C. pen. interzice cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66, alin. 1 lit. a, b C.pen., în condiţiile prevăzute de art. 65, alin. 1 şi alin. 3 C. pen. În baza art. 15, alin. 2 din Legea nr. 187/2012 cu referire la art. 83 C. pen. de la 1969 revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 1830/22.09.2014 a Judecătoriei Bacau, definitivă prin nerecurare la data de 13.10.2014 şi dispune executarea acesteia alături de pedeapsa stabilită în prezenta cauză, în final inculpatul urmând a executa o pedeapsă principală de 10 luni închisoare. În baza art. 67, alin. 1 C. pen. interzice cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 1 (un) an după executarea pedepsei închisorii, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66, alin. 1, lit. a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi lit. b (dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat). În temeiul art. 66, alin. 1 C. pen. interzice cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66, alin. 1 lit. a, b C.pen., în condiţiile prevăzute de art. 65, alin. 1 şi alin. 3 C. pen. În temeiul art. 397, alin. 1 raportat la art. 25 C. proc. Pen. cu referire la art. 1349, art. 1357, art. 1382 Cod civil, admite în parte acţiunea civilă formulată de persoana vătămată Rastoaca Rareş-Constantin prin reprezentant legal şi obliga pe inculpatul D****** S***** C****** la plata către aceasta a sumei de 2.500 lei cu titlu de daune materiale, reprezentând cuantumul neachitat din pensia de întreţinere. Ia act că inculpatul a fost asistat în prezenta cauza de aparator ales. Conform art. 272 alin. 1 şi art. 274, alin. 1 C. proc. Pen. obligă pe inculpatul D****** S***** C****** la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale şi 300 lei în cursul judecăţii. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15.06.2016.
Hotarare 911/2016 din 15.06.2016Amână pronunţarea la 15.06.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 31.05.2016Termen 31.05.2016 pentru când se va emite mandat de aducere pe numele inculpatului.
Incheiere de sedinta din 26.04.2016Termen: 26 04 2016 pentru a da posibilitatea inculpatului de a achita pensia de întreţinere
Incheiere de sedinta din 29.03.2016Pentru a da posibilitatea inculpatului de a-şi angaja apărător, amâna cauza la 29.03.2016
Incheiere de sedinta din 01.03.2016Amână judecarea cauzei la 01.03.2016 pentru când se va emite adresă la Baroul Bacău pentru desemanarea unui apărător din oficiu pentru persoana vătămată şi către ITM şi CASA DE PENSII.
Incheiere de sedinta din 09.02.2016Dispune începerea judecăţii. Termen: 09.02.2016
Incheiere camera preliminara din 23.12.2015Acordă termen la 23.12.2015 pentru când se va relua procedura de citare şi se va emite adresă la Baroul Bacău
Incheiere de sedinta din 10.12.2015