A******** L*** S*********** D** R****** - F****** A****
PetentRespinge cererea formulată de petenta ASOCIAŢIA LIGA SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA FILIALA ARGEŞ, cu sediul în Piteşti, str.Salciei, nr.9, bl.4B, sc.C, et.1, ap.31, jud. Argeş. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare pentru petentă şi pentru Ministerul Public. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.02.2015.
Incheiere finala dezinvestire din 12.02.2015Citarea petentei, potrivit disp. art. 33 alin.1 rap. la art.9 alin.1 din OG nr.26/2000, cu menţiunea de a depune la dosar dovada achitării taxei de timbru în original, Hotărârea Consiliului Director – 5 exemplare ( un original şi 4 copii legalizate), precum şi dovada noului sediu din comuna Pietroşani, satul Retevoieşti, nr.414, Casa de Vacanţă, judeţ Argeş, constând în originalul contractului de comodat din data de 15.04.2009 şi actul de proprietate care a stat la baza încheierii contractului de comodat. Amână judecarea cauzei la data de 12.02.2015 – C4 – 4 Asociaţii şi Fundaţii. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Ianuarie 2015.
Incheiere de sedinta 2 din 29.01.2015