S********* L**** A* I************* P************* C******
Apelant ReclamantS***** P****** J****** D* J**
Intimat PârâtS***** G********* N****
Intimat PârâtS***** G********* U******
Intimat PârâtS***** G********* V**
Intimat PârâtAdmite apelul declarat de pârâtul INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN CLUJ împotriva sentinţei civile nr. 4676 din 27.06.2014 pronunţată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. 11.340/117/2013, pe care o schimbă în parte, în sensul că: Admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiunea invocată de pârâtul INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN CLUJ şi în consecinţă, respinge ca prescrise cererile formulate de SINDICATUL LIBER AL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR CLUJEAN privind plata ajutorului financiar prevăzut de Legea nr. 315/2006 aferent perioadei 01.01.2010 - 03.07.2010. Păstrează restul dispoziţiilor sentinţei apelate care nu contravin prezentei decizii. Respinge ca nefondat apelul declarat de SINDICATUL LIBER AL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR CLUJEAN, împotriva aceleiaşi sentinţe. Definitivă. Dată şi pronunţată în şedinţa publică din 11.11.2015.
Hotarare 2458/2015 din 11.11.2015În vederea suplimentării probaţiunii
Incheiere de sedinta din 02.09.2015preschimbă din oficiu termenul de judecată pentru data de 02.09.2015.
Incheiere de sedinta din 01.07.2015