E*** E****** S*
CreditorB***** L******
DebitorConstată perimată acţiunea civilă introdusă de reclamanta ENEL ENERGIE, în contradictoriu cu pârâtul B***** L******, Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 23 octombrie 2018.
Hotarare 471/2018 din 23.10.2018Întrucât dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi, repectiv de soluţionarea dosarului penal nr. 370/P/2013.
Incheiere suspendare din 13.09.2016În temeiul art. 242 Cod pr. civ suspendă prezenta cauză pentru neîndeplinirea obligaţiilor stabilite de instanţă şi dispune trimiterea dosarului la arhivă urmând a fi repus pe rol la cererea părţii interesate. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării.
Incheiere suspendare din 08.03.2016Observând la deliberare că prezenta cerere nu poate fi soluţionată potrivit Titlului X din Codul de procedură civilă, respectiv potrivit procedurii privind cerera de valoare redusă, fiind necesară suplimentarea probatoriului, repune cauza pe rol, fixează termen de judecată la data de 08.martie 2016 pentru când dispune citarea părtilor; reclamantul cu menţiunea de a preciza potrivit art 1026 alin.3. Cod procedură civilă, dacă înţelege să-şi retragă cererea sau dacă doreşte continuarea judecăţii potrivit dreptului comun.
Incheiere de sedinta din 19.02.2016având în continuare nevoie de timp pentru deliberare amână pronunţarea în cauză la data de 19 februarie 2016
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.02.2016Pentru deliberare şi concluzii scrise.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.02.2016pentru administrat probe.
Incheiere de sedinta din 08.12.2015Pentru administrare probe solicitate de debitor.
Incheiere de sedinta din 17.11.2015Faţă de cererea de amânare formulată de debitor pentru angajare apărător.
Incheiere de sedinta din 03.11.2015