B******* D*** G******
Apelant ContestatorB** P******* A**** M****
IntimatK*** R****** S**
Intimat IntimatAdmite apelul. Schimbă în tot sentinţa civilă nr. 2257/23.02.2015 pronunţată de Judecătoria Galaţi în dosarul civil nr. 11432/233/2014 şi în rejudecare Admite în parte contestaţia la executare formulată de contestatorul Botezatu Dan Gabriel. Constată prescris dreptul intimatei de a realiza executarea silită a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 2179/24.03.2006 încheiat între BCR SA şi contestatorul Botezatu Dan-Gabriel pentru ratele de credit scadente anterior datei de 24.03.2011. Anulează în parte actele de executare realizate împotriva contestatorului în dosarul de executare cu nr. 2688/2014 al B** P******* A**** M****, pe care le menţine doar în limita sumei de 69,21 lei, reprezentând rata de credit scadentă la 24.03.2011 şi a penalităţilor şi dobânzilor aferente acesteia, precum şi cu privire la cheltuielile de executare constând în suma de 409,20 lei şi onorariul executorului judecătoresc în cuantum de 10% din valoarea creanţei ce poate fi executată conform menţiunilor de mai sus la care se va adăuga TVA. Obligă intimata către apelant la plata sumei de 1050 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Definitivă. Executorie
Hotarare 744/2015 din 15.10.2015Amână pronunţarea la data de 15.10.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.10.2015pentru lipsa de apărare a apelantului-contestator
Incheiere de sedinta din 18.09.2015