I***** E***** D*******
ReclamantR*** P*********
PârâtI***** I****
Pârât avocat Ivaşcu OanaS**** L*****
Pârât avocat Ivaşcu OanaI***** V*****
Pârât avocat Ivaşcu OanaAdmite cererea de îndreptare eroare materială.Dispune îndreptarea erorii materiale din sentinţâa civilă nr. 3604/14.09.2020.Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cale de atac care se depune la Judecătoria Bacău.Pronunţată, astăzi, 02.1.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Incheiere indreptare eroare materiala din 02.11.2020Admite cererea formulată de reclamanţii Tanasă Maranda , Hanga Ion, Hanga Horia Ionuţ, Hanga Radu Andrei, Voina Aneta, Ionaşcu Eugenia şi ( moştenitorii defunctei Higiu Maria) Higiu Ion, Mihăilă Maria, Boghean Carmen, toţi succesori în drepturi ai reclamantei Irofte Elena(decedată), în contradictoriu cu pârâţii R*** P*********, S**** L*****, Irofte Dumitru, I***** V*****, Irofte Neculai şi I***** I**** . Constată deschisă succesiunea de pe urma defunctului Irofte Ioan, decedat la data de 10.09.2012, cu ultimul domiciliu în com.Valea Seacă, jud.Bacău. Constată că au calitatea de succesori ai acestuia: R*** P*********, în calitate de soră, cu o cotă –parte de 1, S**** L*****, Irofte Dumitru, I***** V*****, Irofte Neculai şi I***** I****, în calitate de nepoţi de frate predecedat,Irofte Gheorghe,] cu o cotă-parte de 1/20 fiecare, şi prin retransmitere de la soţia supravieţuitoare Irofte Elena,Tanasă Maranda, Hanga Ion, Hanga Horia Ionuţ, Hanga Radu Andrei, Voina Aneta, Ionaşcu Eugenia şi tulpina Higiu Maria,respectiv, Higiu Ion, Mihăilă Maria, Boghean Carmen . Constată că masa succesorală de pe urma defunctului se compune din: cota de 1/1 din imobilul casă situat în com.Valea Seacă, în valoare de 17163 lei, suprafaţa de 1 ha şi 324 mp teren înscris în TP nr.126276/29.06.1995 , în valoare de 19347 lei şi cota –parte de 1/2 din suprafaţa de 1 ha teren înscris în TP nr.127571/28.08.2003, în valoare de 9170 lei. Constată că masa succesorală a defunctului are valoarea de 45680 lei, constată că reclamantei R*** P*********, în calitate de soră, îi revine o cotă parte care valoric reprezintă 11420 lei, iar reclamanţilor S**** L*****, Irofte Dumitru, I***** V*****, Irofte Neculai şi I***** I****, în calitate de nepoţi de frate predecedat, le revine cota parte care reprezintă valoric de 2284 lei, fiecăruia, iar prin retransmiterea cotei părţi de 1/2 de la soţia supravieţuitoare Irofte Elena, pârâţilor Tanasă Maranda, Hanga Ion, Hanga Horia Ionuţ, Hanga Radu Andrei, , Voina Aneta, , Ionaşcu Eugenia şi Higiu Ion, Mihăilă Maria, Boghean Carmen le revine în indiviziune cota parte de 1, care reprezintă valoric 22840 lei. Dispune ieşirea părţilor din indiviziune şi atribuirea loturilor după cum urmează: Lotul 1 se atribuie lui R*** P********* şi se compune din: -2263 mp teren arabil extravilan com. Valea Seacă, tarlaua 10, parcela 140/85, teren schiţat în anexa 1 a raportului de expertiză nr. 3, în valoare de 2706,5 lei. Primeşte sultă de la lotul 2 suma de 8713,5 lei. Lotul 2 se atribuie pârâţilor S**** L*****, Irofte Dumitru, I***** V*****, Irofte Neculai Şi I***** I**** şi se compune din : -419 mp teren vii situat în intravilanul comunei Valea Seacă, sat Valea seacă, tarlaua 56, parcela 1077, teren schiţat în anexa 3 a raportului de expertiză nr. 3, -546 mp teren curţi construcţii, situat în intravilanul comunei Valea Seacă, tarlaua 56, parcela 1080, teren schiţat în anexa 3 a raportului de expertiză nr. 3, -3460 mp teren cu vegetaţie forestieră, situat în comuna Valea Seacă, tarlaua 26, parcela 814/121, teren schiţat în anexa 4 a raportului de expertiză nr. 3, -1540 mp teren cu vegetaţie forestieră situat în extravilanul comunei Valea Seacă, tarlaua 25, parcela 563/1, teren schiţat în anexa 4a raportului de expertiză nr. 3, - casă cu anexă ,situat în com.Valea Seacă,nr. 344 în valoare de 17163 lei. Valoarea lotului este de 34486 lei, plăteşte sultă lotului 1 suma de 8713,5 lei iar lotului 3, suma de 14345,6 lei. Lotul 3 reclamanţilor, prin retransmiterea cotei defunctei Irofte Elena, respectiv, Tănase Maranda, respectiv,tulpina Higiu Maria, cu moştenitorii Higiu Ion, Mihăilă Maria, Boghean Carmen şi se compune din : -1500 mp teren arabil, situat în extravilanul comunei Valea Seacă, tarlaua 42, parcela 1269/55, teren schiţat în anexa 2 a raportului de expertiză nr. 3, -845 mp teren arabil, situat în extravilanul comunei Valea Seacă, tarlaua 51, parcela 1481/112, teren schiţat în anexa 1 a raportului de expertiză nr. 3, -1751 mp teren arabil situat în extravilanul comunei Valea Seacă, tarlaua 51, parcela 1488/48, teren schiţat în anexa 1 a raportului de expertiză nr. 3, -2500 mp teren arabil situat în extravilanul comunei Valea Seacă, tarlaua 54, parcela 1529/76, teren schiţat în anexa 2 a raportului de expertiză nr. 3, -500 mp teren arabil situat în extravilanul comunei Valea Seacă, tarlaua 54, parcela 1528/6, teren schiţat în anexa 2 a raportului de expertiză nr. 3, Valoarea lotului este de 8486,8 lei şi primesc sultă de la lotul nr 3 suma de14345,6 lei Compensează cheltuielile de judecată până la concurenţa sumei de 4978 lei ( cota de 1/2). Obligă pârâta R*** P********* să achite reclamanţilor, pe tulpina Irofte Elena, suma de 2489 lei, cheltuieli de judecată. Obligă tulpina Irofte Gheorghe, pârâţii S**** L*****, Irofte Dumitru, I***** V*****, Irofte Neculai şi I***** I**** să achite reclamanţilor, pe tulpina Irofte Elena suma de 189 lei, cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare;apelul se depune la Judecătoria Bacău. Pronunţată astăzi, de 14.09.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 3604/2020 din 14.09.2020În temeiul art.396 Cpc, amână pronunţarea la data de 14.09.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.Pronunţată astăzi, 07.09.2020, prin punerea soluţiei la dispoziâia părţilor prin mjlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.09.2020Pentru introducerea în cauză a moştenitorilor defunctei Higiu Maria T 7.09.2020 ora 9,00
Incheiere de sedinta din 13.07.2020Pentru comunicarea raportului de expertiză şi pentru depunerea certificatului de deces pentru Higiu I.Maria şi a anexei cu moştenitorii acesteia ,T 13.07.2020 ora 9,00
Incheiere de sedinta din 15.06.2020Suspendat de drept conform Decretului 195/2020.
Incheiere suspendare din 23.03.2020Faţă de suspendarea activităţii, în temeiul art.6 al.2 din Lg. 564/2004, acordă T-23.03.2020
Incheiere de sedinta din 03.02.2020Pentru comunicarea expertizei T 3.02.2020
Incheiere de sedinta din 13.01.2020Faţă de lipsa raportului de expertiză T-13.01.2020
Incheiere de sedinta din 25.11.2019Faţă de lipsa raportului de expertiză T- 25.11.2019
Incheiere de sedinta din 14.10.2019Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 14.10.2019, complet civil 6, ora 9.00, pentru cand se revine cu adresă către expert.
Incheiere de sedinta din 09.09.2019Admite în principiu cererea formulată de reclaman?ii în contradictoriu cu pârâ?ii , Constată deschisă succesiunea de pe urma defunctului I I, . Constată că au calitatea de succesori ai acestuia: R P, în calitate de soră, cu o cotă –parte de 1, S L, I D, I V, I N ?i I I, în calitate de nepo?i de frate predecedat, cu o cotă-parte de 1/20 fiecare, ?i T M, cu o cotă-parte de 1/6, H I, cu o cotă-parte de 1/6, H H I cu o cotă-parte de 1/24, H R A, cu o cotă-parte de 1/24, V A, cu o cotă-parte de 1/12, I E cu o cotă parte de 1/12, H M, cu o cotă-parte de 1/12, prin retransmitere de la so?ia supravie?uitoare I E. Constată că masa succesorală de pe urma defunctului se compune din: cota de 1/1 din imobilul casă situat în com.Valea Seacă, suprafa?a de 1 ha ?i 324 mp teren înscris în TP nr.126276/29.06.1995 ?i cota –parte de 1/2 din suprafa?a de 1 ha teren înscris în TP nr.127571/28.08.2003. Dispune efectuarea unei expertize în specialitatea topo având ca obiective:identificarea cu schi?ă ?i vecinătă?i a suprafe?elor de teren care compun masa succesorală, evaluarea acestora ?i formularea de propuneri de lotizare potrivit op?iunii ?i posesiei păr?ilor. Acordă termen pentru continuarea judecă?ii la data de 09.09.2019, ora 9.00, C Civil 6, pentru când se vor cita păr?ile ?i se va reveni cu adresă la expert topo să efectueze raportul de expertiză conform încheierii de admitere în principiu. Pronun?ată în ?edin?ă publică, azi, 18.06.2019.
Incheiereadmitereinprincipiu din 18.06.2019Amână pronuntarea în cauză la data de 18.06.2019. Pronuntata în sedinta publica,azi, 03.06.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.06.2019Amână cauză şi acordă termen la data de 03.06.2019, complet civil 6, ora 9:00, pentru când se emite adresă către O.C.P.I. şi Primărie.
Incheiere de sedinta din 06.05.2019Amână cauza şi acordă termen la data de 06.05.2019, complet civil 6, ora 9:00, pentru a da posibilitatea apărătorului reclamantei Higiu Maria de a depune la dosar înscrisuri şi pentru a lua la cunoştinţă de înscrisurile aflate la dosar.
Incheiere de sedinta din 08.04.2019Amana cauza si acorda termen la data de 08.04.2019, complet civil 6, ora 9.00, pentru a se depune înscrisuri la dosar.
Incheiere de sedinta din 25.03.2019Amână cauza şi acordă termen la data de 25.03.2019, complet civil 6, ora 9:00, pentru a se depune la dosar înscrisuri.
Incheiere de sedinta din 04.03.2019Amână cauza si acordă termen la data de 04.03.2019, complet civil 6, ora 9.00, pentru a se lua la cunoştinta de continutul raportului de expertiza.
Incheiere de sedinta din 04.02.2019Amana cauza si acorda termen la data de 04.02.2019, c. civil 6, ora 9:00, pentru când se va reveni cu adresa expert.
Incheiere de sedinta din 10.12.2018Amână cauza şi acordă termen la data de 10.12.2018, c. civil 6, ora 9:00, pentru când se revine cu adresă către expert.
Incheiere de sedinta din 05.11.2018Amana cauza si acorda termen la data de 05.11.2018, c. civil 6, ora 9:00, pentru când se revine cu adresa catre expert.
Incheiere de sedinta din 10.09.2018Amână cauza si acordă termen la data de 10.09.2018, C. CIVIL 6, ora 9:00, pentru când se revine cu adresă către expert.
Incheiere de sedinta din 21.05.2018Amana cauza la 21.05.2018 pentru întocmirea raportului de expertiza.
Incheiere de sedinta din 16.04.2018Amâna cauza si acorda termen la data de 16.04.2018, C. CIVIL 6, ora 9:00, pentru când se revine cu adresa catre expert.
Incheiere de sedinta din 05.03.2018Amana cauza si acorda termen la data de 05.03.2018, C.Civil 6, pentru când se revine cu adresa catre expert.
Incheiere de sedinta din 15.01.2018Amână cauza şi acordă termen la data de 15.01.2018, civil , ora 9:00, pentru când se revine cu adresa catre expert.
Incheiere de sedinta din 13.11.2017Amână cauza şi acordă termen la data de 13.11.2017, civil 6, ora 9:00, pentru când se va face dovada achitarii onorariului provizoriu de expert şi se va emite adresa catre expertul in constructii.
Incheiere de sedinta din 02.10.2017Amana cauza si acorda termen la data de 02.10.2017, civil 6, ora 9:00, pentru a se depune in scris obiectivele pentru expertize.
Incheiere de sedinta din 11.09.2017Amana cauza si acorda termen la data de 11.09.2017, civil 6, ora 9:00, pentru a se face dovada achitării onorariului de expert.
Incheiere de sedinta din 19.06.2017Amana cauza si acorda termen la data de 19.06.2017, Civil 6, ora 9:00, pentru a se face dovada achitarii onorariului provzoriu de expert şi pentru administrarea probei testimoniale.
Incheiere de sedinta din 15.05.2017Amana cauza si acorda termen la data de 15.05.2017, civil 6, ora 9:00, pentru când se citează moştenitorii reclamantei.
Incheiere de sedinta din 10.04.2017Amana cauza si acorda termen la data de 10.04.2017, pentru când se emite adresa către procuratorul reclamantul.
Incheiere de sedinta din 06.03.2017Amana cauza si acorda termen la data de 06.03.2017, pentru a se depune precizari.
Incheiere de sedinta din 06.02.2017Anulează cererea. Cu reexaminare în 15 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Bacău. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 13.10.2015
Incheiere finala dezinvestire din 13.10.2015