Ţ**** T****
Apelant InculpatDecizia nr.1261: În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a C .p .p . admite apelul declarat de apelantul – inculpat Ţ**** T**** împotriva sentinţei penale nr. 1473 din data de 13.10.2015 pronunţată de Judecătoria Bacău în dosarul nr. 1155/180/2015. Desfiinţează în parte sentinţa apelată, sub aspectul laturii penale , reţine cauza spre rejudecare şi, în fond: În temeiul art. 83 Cod penal stabileşte faţă de inculpatul Ţ**** T**** pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 336 al. 1 Cod penal cu aplicarea art. 396 al. 10 C .p .p . În conformitate cu prevederile art. 83 al. 1, 84 Cod penal dispune amânarea aplicării pedepsei şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, de la data prezentei decizii. În temeiul art. 85 al. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte la serviciul de probaţiune Bacău, la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor de existenţă Atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere , prevăzute de art. 88 Cod penal. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. Cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului Definitivă.
Hotarare 1261/2015 din 15.12.2015