M***** L*****
CondamnatAdmite sesizarea Direcţiei naţionale de Probaţiune – Serviciul de Probaţiune Mureş. În temeiul prevederilor art. 583 Cod procedură penală raportat la art. 96 alin. (1) Cod penal, dispune revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată condamnatului M***** L*****, cu antecedente penale, prin sentinţa penală nr. 111/09.02.2015 a Judecătoriei Târgu Mure? definitivă neapelare şi dispune executarea acesteia în regim de detenţie. În temeiul prevederilor art. 275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 130 lei va rămâne în sarcina statului şi se va achita Baroului Mureş din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14.01.2016.
Hotarare 36/2016 din 14.01.2016- încuviinţează cererea de amânare formulată de către apărătorul desemnat din oficiu, iar faţa de lipsa intimatului de la acest termen de judecată, în temeiul art. 265 alin. 1 Cod proc. pen., va dispune citarea acestuia cu mandat de aducere la adresa indicată în declaraţia de învinuit; Acordă un nou termen de judecată pentru data de 14 ianuarie 2016. Pronunţată în şedinţa publică din data de 03 decembrie 2015.
Incheiere de sedinta din 03.12.2015- încuviinţează cererea de amânare formulată de către apărătorul desemnat din oficiu iar faţa de lipsa intimatului de la acest termen de judecată, în temeiul art. 265 alin. 1 Cod proc. pen., va dispune citarea acestuia cu mandat de aducere la adresa cunoscută; Acordă un nou termen de judecată pentru data de 03 decembrie 2015. Pronunţată în şedinţa publică din data de 05 noiembrie 2015.
Incheiere de sedinta din 05.11.2015