A*********** A*****
InculpatP******** D* P* L**** J********** R********
Reprezentant legalÎn baza art. 348 Cod procedură penală rap. la art. 207 alin. 2 şi 4 Cod procedură penală; Constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului A*********** A*****, în prezent încarcerat în C.R.A.P. – I.P.J. Vâlcea, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în stare de recidivă, prevăzută de art. 228 alin.1, art. 229 alin.1 lit. b şi d Cod penal, cu aplicarea art. 41 Cod penal, măsură luată prin încheierea judecătorului de drepturi şi libertăţi nr. 36/JDL din 27.11.2015 pronunţată în dosarul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea nr. 11.163/288/2015. Menţine măsura arestării preventive a inculpatului A*********** A*****. Respinge, ca neîntemeiate, cererile de revocare şi, respectiv, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar formulate, prin apărător, de inculpatul A*********** A*****. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 21 decembrie 2015.