I**** P**** V*****
InculpatCondamnă pe inculpatul I.P.V. pentru săvârşirea infracţiunilor de: - dare de mită, prev. de art. 290 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare; - conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, la pedeapsa de 1 an închisoare. Constată că faptele au fost comise în condiţiile concursului real de infracţiuni, prev. de art. 38 alin. 1 Cod penal, iar în baza disp. art. 39 alin. 1 lit. „b” Cod penal, contopeşte pedepsele aplicate urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 6 luni închisoare, sporită cu 1/3 din cea dea doua pedeapsă, respectiv 4 luni închisoare astfel încât, în final, inculpatul va executa pedeapsa rezultantă de 1 an şi 10 luni închisoare. În baza disp. art. 91 alin. 1 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere stabilind, potrivit disp. art. 92 alin. 1 Cod penal, un termen de încercare de 2 ani. Potrivit disp. art. 93 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bistriţa-Năsăud, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Conform disp. art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei comunei Budacu de Jos. Pune în vedere inculpatului disp. art. 96 Cod penal, referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul nerespectării, cu rea credinţă, a măsurilor de supraveghere sau a neexecutării obligaţiilor impuse ori stabilite de lege. În baza disp. art. 112 alin. 1 lit. „d” Cod penal, Dispune confiscarea specială de la inculpatul I.P.V. a sumei de 2000 lei, dată de acesta cu titlu de mită. Obligă inculpatul la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care suma de 150 lei pentru faza de urmărire penală. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 18.11.2015.
Hotarare 165/2015 din 18.11.2015amână pronunţarea pentru data de 18.11.2015
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.11.2015amână pronunţarea pentru data de 11.11.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.11.2015în vederea întocmirii referatului de evaluare al inculpatului
Incheiere de sedinta din 07.10.2015În baza disp. art. 346 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală; Constată legalitatea sesizării instanţei prin Rechizitoriul nr. 59/P/2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, privind pe inculpatul I.P.V, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi dispune începerea judecăţii. Cgeltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 30.07.2015.
Incheiere de sedinta din 30.07.2015