S****** G*******
ReclamantR********* B*** S*
PârâtRespinge excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului. Admite în parte acţiunea Constată caracterul abuziv al clauzei prevăzute la a pct. 3.5 din contractul de credit bancar nr. RF03146123405/02.10.2008 privind comisionul de administrare şi dispune anularea acestei clauze contractuale. Obligă pârâtele la plata sumei de 2289 euro către reclamant reprezentând contravaloare comision de administrare încasat în perioada 02.10.2008-19.10.2015 precum şi la plata dobânzii legale aferente sumelor menţionate, calculate de la data achitării sumelor de către reclamant şi până la data restituirii efective. Cu apel în 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Drobeta Turnu Severin. Pronunţată în şedinţa publică azi 19.01.2017.
Hotarare 144/2017 din 19.01.2017Amână pronunţarea la data de 19.01.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.01.2017Amână cauza la data de 12.01.2017 pentru când se va cita reclamantul cu men?iunea de a se prezenta personal la interogatoriu.
Incheiere de sedinta din 27.10.2016Dispune preschimbarea din oficiu a termenului de judecată din data de 29.09.2016, la data de 27.10.2016, ora 11:00, pe completul C 1 civil 2016, pentru când vor fi citate părţile. Fără cale de atac. Dată în Camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică din 08.07.2016.
Incheiere de sedinta din 08.07.2016În vederea administrării probatoriului încuviinţat va amâna cauza la 29.09.2016
Incheiere de sedinta din 09.06.2016Faţă de lipsa de procedură cu pârâta va amâna cauza la 09.06.2016.
Incheiere de sedinta din 28.04.2016