P******** D* P* L**** J********** T** S*******
ApelantB**** L*****
Apelant InculpatÎn baza art. 279 Cod procedură penală dispune înlăturarea omisiunii vădite strecurată în cuprinsul minutei Deciziei penale nr. 166/Ap. din data de 9 martie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Braşov în dosarul nr. 1168/322/2015, cu privire la apelul inculpatului B**** L*****, sens în care după alineatul 8 a minutei, se va introduce un nou alineat cu următorul cuprins: „Respinge apelul declarat de inculpatul B**** L***** împotriva aceleiaşi hotărâri”. Despre îndreptarea efectuată se va face menţiune la finele actului corectat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 martie 2016.
Incheiere indreptare eroare materiala din 10.03.2016Admite apelul declarat de P******** D* P* L**** J********** T** S******* împotriva sentinţei penale nr. 131/12 noiembrie 2015 a Judecătoriei Tg. Secuiesc, pe care o desfiinţează în ce priveşte soluţionarea acţiunii penale faţă de inculpatul B**** L***** şi rejudecând în aceste limite: În baza art. 338 alin. 1 C. pen., cu aplicarea art. 396/10 C. pr. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, condamnă pe inculpatul B**** L***** (cu datele prevăzute de art. 107 alin. 1 C. pr. pen.) la pedeapsa de 2 ani închisoare. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani aplicată inculpatului B**** L*****, stabilind un termen de supraveghere de 4 ani. În baza art. 93 C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a. să se prezinte la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Covasna la datele fixate de acesta; b. să primească vizitele consilierului de probaţiune; c. să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d. să comunice schimbarea locului de muncă; e. să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b C. pen. obligă inculpatul să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 C. pen. obligă inculpatul să presteze 60 de zile de muncă în folosul comunităţii la Primăria comunei Turia sau la Atelierul de muncă în folosul comunităţii situat în incinta Liceului Nicolae Titulescu situat în Braşov, str. 13 Decembrie nr. 125, jud. Braşov. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei în cazul neîndeplinirii, cu rea credinţă, a măsurilor de supraveghere sau neexecutării obligaţiilor impuse ori în cazul comiterii de noi infracţiuni. Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate. Cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 9 martie 2016.
Hotarare 166/2016 din 09.03.2016Din lipsa de timp pentru deliberare, amână pronunţarea cauzei la data de 9 martie 2016.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.03.2016Din lipsa de timp pentru deliberare, amână pronunţarea cauzei la data de 7 martie 2016.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.03.2016Din lipsa de timp pentru deliberare, amână pronunţarea la data de 3 martie 2016.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.02.2016Din lipsa de timp pentru deliberare, amână pronunţarea cauzei la data de 17 februarie 2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.02.2016