Z***** B***** P***
ApelantB**** C********* R***** S*
IntimatAdmite apelul declarat de contestatorul Zlăvog Bogdan Paul şi apelul incident declarat de Banca Comerciala Română SA împotriva sentinţei civile nr.4216/15.12.2014 pronunţata de Tribunalul Iaşi, sentinţă pe care o schimbă în tot. Rejudecând: Admite în parte acţiunea formulata şi completata de contestatorul Zlăvog Bogdan Paul în contradictoriu cu intimata Banca Comerciala Română SA, cu sediul în Bucureşti. Anulează decizia nr. 3664/14.10.2013 emisă de intimata Banca Comerciala Română SA. Obliga pe intimata Banca Comerciala Română SA la reintegrarea contestatorului pe postul deţinut anterior concedierii. Obliga intimata sa achite contestatorului o despăgubire egala cu salariile indexate, majorate si actualizate, precum si celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data concedierii si pana la data reintegrării efective. Obligă intimata Banca Comerciala Română SA la plata în favoarea contestatorului a sumei de 10.000 lei, cu titlu de daune morale. Respinge cererea contestatorului privind distribuirea sa în funcţia de Director Grup Retail Iaşi. Admite în parte cererea reconvenţionala formulata de intimata Banca Comerciala Română SA în contradictoriu cu contestatorul Zlăvog Bogdan Paul. Obligă contestatorul la plata în favoarea intimatei a sumei nete încasate cu titlu de plăţi compensatorii, suma ce urmează a fi actualizata cu indicele de inflaţie şi dobânda legala, de la data pronunţării prezentei decizii şi până la data restituirii integrale. Obliga intimata la plata în favoarea contestatorului a sumei de 2500 lei, cheltuieli de judecata pe fond. Obligă intimata apelanta la plata în favoarea apelantului intimat Zlăvog Bogdan Paul a sumei de 1000 lei cheltuieli de judecata în apel. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 27.10.2015.
Hotarare 1789/2015 din 27.10.2015Amână pronunţarea la data de 27.10.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.10.2015Încuviinţează proba solicitată de către apelantul-intimat Zlăvog Bogdan Paul, reclamant în cauză, acordă termen la data de 20.10.2015 pentru când îi pune în vedere doamnei avocat Volonciu Magda să depună la dosar toate înscrisurile referitoare la evaluarea realizată de Compania Pricewaterhaus Coopers în ceea ce-l priveşte pe apelantul-reclamant.
Incheiere de sedinta din 08.09.2015