S*** N*** E***
InculpatÎn baza art. 336 al. 1 Cod penal, cu aplic. art. 396 al. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul S*** N*** E***la o pedeapsă de: 1 an şi 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. În baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului S*** N*** E***, pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 92 Cod penal. În baza art. 93 alin.1 lit. a)-e) Cod penal, obligă inculpatul S*** N*** E*** ca pe durata termenului de supraveghere să respecte şi să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin.2 lit. d) Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, impune inculpatului S*** N*** E*** următoarea obligaţie: -să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin.3 Cod penal, impune inculpatului S*** N*** E*** ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 70 de zile, în cadrul Primăriei com. Dobreşti, jud. Bihor sau în cadrul Primăriei mun. Oradea, jud. Bihor. În baza art. 91 al. 4 Cod penal atrage atenţia inculpatului S*** N*** E*** asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal, referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 17.09.2015.
Hotarare 1037/2015 din 17.09.2015În baza art. 346 alin. 2 Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul din 22.07.2015, emis în dosar nr. 2313/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, privind pe inculpatul SOCA NELU-EMIL , trimis în judecată sub acuzaţia sub acuzaţia comiterii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prev. de art. 336 alin. 1 Cod penal, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de organele de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul SOCA NELU-EMIL. Fixează termen pentru judecată la data de 17.09.2015, sala 1. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi 17.09.2015.
Incheiere camera preliminara 698/2015 din 17.09.2015