Ş***** P************ A*** P**************
CondamnatRespinge, ca inadmisibilă, cererea de liberare condiţionată formulată de ŞTEFAN PETRIŞOR, deţinut în Penitenciarul Drobeta-Turnu Severin. Obligă petentul la 150 lei cheltuieli judiciare statului, urmând ca suma de 130 lei, reprezentând onorariul pentru avocat Vatuiu Ramona, apărător desemnat din oficiu potrivit delegaţiei nr. 3530 eliberată de Baroul Mehedinţi la data de 28.10.2015, să fie avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27.11.2015, la sediul instanţei.
Hotarare 2337/2015 din 27.11.2015în vederea îndeplinirii procedurii de citare şi revenirii cu adresă către Penitenciarul Târgu Jiu, amână cauza şi acordă termen la data de 27.11.2015.
Incheiere de sedinta din 13.11.2015în vederea îndeplinirii procedurii de citare, amână cauza şi acordă termen la data de 13.11.2015 pentru când se citează petentul condamnat cu o copie de pe cererea formulată şi cu men?iunea de a preciza dacă î?i menţine cererea şi dacă solicită judecarea cauzei în lipsă.
Incheiere de sedinta din 30.10.2015