B** - G** S*
CreditorS* C******** C** S**
DebitorS* C******** C** S**
ContestatorM*********** I****
LichidatorM********* F********* P****** – A****** N******** D* A*********** F****** - D******* G******* R******** A F********* P****** I*** – A************ J******** A F********* P****** S******
CreditorAprobă raportul lichidatorului judiciar M*********** I****. În temeiul art. 132 alin. 2 din Legea privind procedura insolvenţei, dispune închiderea procedurii de faliment a debitorului S* C******** C** S**. Dispune radierea debitorului din registrul comerţului. În temeiul art.136 din Legea privind procedura insolvenţei, descarcă lichidatorul judiciar de orice îndatoriri şi responsabilităţi. În temeiul art.135 din Legea privind procedura insolvenţei, dispune notificarea prezentei sentinţe direcţiei teritoriale a finanţelor publice şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Suceava, pentru efectuarea menţiunii de radiere, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Definitivă şi executorie. Cu drept de recurs, care se poate depune la Tribunalul Suceava, în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, azi, 28 mai 2019.
Hotarare 227/2019 din 28.05.2019IA ACT DE FAPTUL CĂ NU AU FOST FORMULATE OBIECŢIUNI ÎMPOTRIVA RAPORTULUI FINAL.
Incheiere de sedinta din 07.05.2019Având în vedere depunerea la dosarul cauzei a raportului cu propunerea de închidere a procedurii, în temeiul art. 129 din Legea nr. 85/2006 va dispune convocarea adunării creditorilor pentru data de 7 mai 2019, ora 900, având drept punct pe ordinea de zi punerea în discuţie a raportului final, cu menţiunea că creditorii pot formula obiecţiuni împotriva acestuia cu cel puţin 5 zile înainte de data convocării, urmând a proroga discuţiile asupra propunerii privind închiderea procedurii pentru termenul de judecată viitor.
Incheiere de sedinta din 16.04.2019Considerând întemeiată solicitarea lichidatorului judiciar, în scopul întocmirii raportului final, va fixa un nou termen de continuare a procedurii.
Incheiere de sedinta din 26.03.2019Considerând întemeiată solicitarea lichidatorului judiciar, în scopul soluţionării contestaţiei formulată de creditorul BRD-GSG SA împotriva planului de distribuire nr. 4/8.06.2018 privind suma de 126.400 de lei (dosar nr. 11882/86/2011**/a1 al Tribunalului Suceava) şi al întocmirii raportului final, va fixa un nou termen de continuare a procedurii.
Incheiere de sedinta din 04.02.2019Considerând întemeiată solicitarea lichidatorului judiciar, în scopul soluţionării în mod definitiv a cererii de antrenare a răspunderii materiale a foştilor administratori ai debitorului (dosar nr. 11882/86/2011**/a2 al Tribunalului Suceava), al soluţionării contestaţiei formulată de creditorul BRD-GSG SA împotriva planului de distribuire nr. 4/8.06.2018 privind suma de 126.400 de lei (dosar nr. 11882/86/2011**/a1 al Tribunalului Suceava) şi al întocmirii raportului final, va fixa un nou termen de continuare a procedurii.
Incheiere de sedinta din 11.12.2018Considerând întemeiată solicitarea lichidatorului judiciar, în scopul soluţionării în mod definitiv a cererii de antrenare a răspunderii materiale a foştilor administratori ai debitorului (dosar nr. 11882/86/2011**/a2 al Tribunalului Suceava), al soluţionării contestaţiei formulată de creditorul BRD-GSG SA împotriva planului de distribuire nr. 4/8.06.2018 privind suma de 126.400 de lei (dosar nr. 11882/86/2011**/a1 al Tribunalului Suceava) şi al întocmirii raportului final, va fixa un nou termen de continuare a procedurii.
Incheiere de sedinta din 23.10.2018Faţă de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, va lua act de hotărârea adunării creditorilor, cuprinsă în procesul verbal al şedinţei adunării creditorilor din data de 27 iunie 2018, prin care a fost aprobată cererea creditorului Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava privind oportunitatea formulării cererii de antrenare a răspunderii materiale a foştilor administratori ai debitorului. Considerând întemeiată solicitarea lichidatorului judiciar, în scopul soluţionării cererii de antrenare a răspunderii materiale a foştilor administratori ai debitorului (dosar nr. 11882/86/2011**/a2 al Tribunalului Suceava), al soluţionării contestaţiei formulată de creditorul BRD-GSG SA împotriva planului de distribuire nr. 4/8.06.2018 privind suma de 126.400 de lei (dosar nr. 11882/86/2011**/a2 al Tribunalului Suceava) şi al întocmirii raportului final, va fixa un nou termen de continuare a procedurii.
Incheiere de sedinta din 10.07.2018Pentru a curge termenul în care persoanele interesate îl pot contesta, va proroga discuţiile asupra planului de distribuire nr. 4/8.06.2018 privind suma de 126.400 de lei pentru termenul de judecată viitor. Considerând întemeiată solicitarea lichidatorului judiciar, în scopul întocmirii raportului final, va fixa un nou termen de continuare a procedurii.
Incheiere de sedinta din 12.06.2018Considerând întemeiată solicitarea lichidatorului judiciar, în scopul încasării preţului, va fixa un nou termen de continuare a procedurii şi îi va pune în vedere să depună la dosarul cauzei rapoarte lunare de activitate, însoţite de dovezile de publicare în Buletinul procedurilor de insolvenţă, în care să prezinte stadiul procedurii, sub sancţiunea amendării.
Incheiere de sedinta din 08.05.2018Considerând întemeiată solicitarea lichidatorului judiciar, în scopul încasării preţului, va fixa un nou termen de continuare a procedurii şi îi va pune în vedere să depună la dosarul cauzei rapoarte lunare de activitate, însoţite de dovezile de publicare în Buletinul procedurilor de insolvenţă, în care să prezinte stadiul procedurii, sub sancţiunea amendării.
Incheiere de sedinta din 27.03.2018Considerând întemeiată solicitarea lichidatorului judiciar, în scopul încasării preţului, va fixa un nou termen de continuare a procedurii şi îi va pune în vedere să depună la dosarul cauzei rapoarte lunare de activitate, însoţite de dovezile de publicare în Buletinul procedurilor de insolvenţă, în care să prezinte stadiul procedurii, sub sancţiunea amendării, cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de continuare a procedurii.
Incheiere de sedinta din 30.01.2018Considerând întemeiată solicitarea lichidatorului judiciar, în scopul valorificării activelor rămase în patrimoniul debitorului, va fixa un nou termen de continuare a procedurii şi îi va pune în vedere să depună la dosarul cauzei rapoarte lunare de activitate, însoţite de dovezile de publicare în Buletinul procedurilor de insolvenţă, în care să prezinte stadiul vânzării, sub sancţiunea amendării, cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de continuare a procedurii.
Incheiere de sedinta din 14.11.2017Faţă de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, va lua act de hotărârea adunării creditorilor, cuprinsă în procesul verbal al şedinţei adunării creditorilor din data de 12 septembrie 2017, prin care; s-a aprobat raportul de reevaluare a bunurilor imobile ale debitorului; s-a aprobat metoda de vânzare „în bloc” în baza regulamentului de vânzare. Considerând întemeiată solicitarea lichidatorului judiciar, în scopul valorificării activelor rămase în patrimoniul debitorului, va fixa un nou termen de continuare a procedurii şi îi va pune în vedere să depună la dosarul cauzei rapoarte lunare de activitate, însoţite de dovezile de publicare în Buletinul procedurilor de insolvenţă, în care să prezinte stadiul vânzării, sub sancţiunea amendării, cu menţiunea că toate înscrisurile vor fi depuse la dosarul cauzei cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de continuare a procedurii.
Incheiere de sedinta din 26.09.2017Faţă de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, va lua act de hotărârea adunării creditorilor, cuprinsă în procesul verbal al şedinţei adunării creditorilor din data de 27 aprilie 2017, prin care s-a aprobat propunerea creditorului Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava de schimbare a metodei de valorificare a activelor debitorului din vânzare la licitaţie publică în valorificare prin vânzare directă, urmând ca preţul de vânzare să fie cel stabilit prin raportul de evaluare. Considerând întemeiată solicitarea lichidatorului judiciar, în scopul valorificării activelor rămase în patrimoniul debitorului, va fixa un nou termen de continuare a procedurii şi îi va pune în vedere să depună la dosarul cauzei rapoarte lunare de activitate, însoţite de dovezile de publicare în Buletinul procedurilor de insolvenţă, în care să prezinte stadiul vânzării, sub sancţiunea amendării.
Incheiere de sedinta din 13.06.2017Considerând întemeiată solicitarea lichidatorului judiciar, în scopul valorificării activelor rămase în patrimoniul debitorului, va fixa un nou termen de continuare a procedurii şi îi va pune în vedere să depună la dosarul cauzei rapoarte lunare de activitate, însoţite de dovezile de publicare în Buletinul procedurilor de insolvenţă, în care să prezinte stadiul vânzării, sub sancţiunea amendării.
Incheiere de sedinta din 28.03.2017Considerând întemeiată solicitarea lichidatorului judiciar, în scopul valorificării activelor rămase în patrimoniul debitorului, va fixa un nou termen de continuare a procedurii şi îi va pune în vedere să depună la dosarul cauzei rapoarte lunare de activitate, însoţite de dovezile de publicare în Buletinul procedurilor de insolvenţă, în care să prezinte stadiul vânzării, sub sancţiunea amendării.
Incheiere de sedinta din 17.01.2017Faţă de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, va lua act de hotărârea adunării creditorilor, cuprinsă în procesul verbal al şedinţei adunării creditorilor din data de 31 august 2016, prin care: nu s-a aprobat propunerea lichidatorului judiciar de modificare a regulamentului de vânzare a bunului imobil „teren intravilan categoria curţi-construcţii în suprafaţă de 2.100 mp”, ipotecat în favoarea BRD-GSG SA; s-a aprobat propunerea creditorului ipotecar BRD-GSG SA de organizare a unui număr de 10 licitaţii publice pornind de la preţul de 46.040 EUR, reprezentând 40% din preţul iniţial de pornire a licitaţiei. Considerând întemeiată solicitarea lichidatorului judiciar, în scopul valorificării activelor rămase în patrimoniul debitorului, va fixa un nou termen de continuare a procedurii şi îi va pune în vedere să depună la dosarul cauzei rapoarte lunare de activitate, însoţite de dovezile de publicare în Buletinul procedurilor de insolvenţă, în care să prezinte stadiul vânzării, sub sancţiunea amendării.
Incheiere de sedinta din 11.10.2016Faţă de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, va lua act de hotărârea adunării creditorilor, cuprinsă în procesul verbal al şedinţei adunării creditorilor din data de 7 aprilie 2016, prin care: nu s-a aprobat propunerea lichidatorului judiciar de modificare a regulamentului de vânzare a bunului imobil „teren intravilan categoria curţi-construcţii în suprafaţă de 2.100 mp”, ipotecat în favoarea BRD-GSG SA; s-a aprobat propunerea creditorului ipotecar BRD-GSG SA de organizare a unui număr de 6 licitaţii publice pornind de la preţul de 46.040 EUR, reprezentând 40% din preţul iniţial de pornire a licitaţiei. Considerând întemeiată solicitarea lichidatorului judiciar, în scopul valorificării activelor rămase în patrimoniul debitorului, va fixa un nou termen de continuare a procedurii şi îi va pune în vedere să depună la dosarul cauzei rapoarte lunare de activitate, însoţite de dovezile de publicare în Buletinul procedurilor de insolvenţă, în care să prezinte stadiul vânzării, sub sancţiunea amendării.
Incheiere de sedinta din 14.06.2016Considerând întemeiată solicitarea lichidatorului judiciar, în scopul valorificării activelor rămase în patrimoniul debitorului, va fixa un nou termen de continuare a procedurii şi îi va pune în vedere să depună la dosarul cauzei rapoarte lunare de activitate, însoţite de dovezile de publicare în Buletinul procedurilor de insolvenţă, în care să prezinte stadiul vânzării, sub sancţiunea amendării.
Incheiere de sedinta din 22.03.2016Considerând întemeiată solicitarea lichidatorului judiciar, în scopul valorificării activelor debitorului, va fixa un nou termen de continuare a procedurii şi îi va pune în vedere să depună la dosarul cauzei rapoarte lunare de activitate în care să prezinte stadiul vânzării, sub sancţiunea amendării.
Incheiere de sedinta din 08.12.2015Considerând întemeiată solicitarea lichidatorului judiciar, în scopul valorificării activelor debitorului, va fixa un nou termen de continuare a procedurii şi îi va pune în vedere să depună la dosarul cauzei rapoarte lunare de activitate în care să prezinte stadiul vânzării, sub sancţiunea amendării.
Incheiere de sedinta din 29.09.2015- constată că lichidatorul judiciar a depus la dosarul cauzei – prin corespondenţă – următoarele înscrisuri: • 6.03.2015 – procesul verbal al adunării creditorilor din data de 5.03.2015 (prin care nu s-a aprobat propunerea de modificare a regulamentului de vânzare pentru bunul imobil „teren intravilan categoria curţi construcţii în suprafaţă de 2100 mp” ipotecat în favoarea BRD); raport de activitate; • 2.04.2015 – raport de activitate; • 8.05.2015 – raport de activitate prin care solicită fixarea unui nou termen de continuare a procedurii în scopul valorificării activelor rămase în patrimoniul debitorului. MĂSURI: 1. Pune în vedere lichidatorului judiciar să depună la dosarul cauzei rapoarte lunare de activitate în care să prezinte stadiul valorificării activelor debitorului, sub sancţiunea amendării.
Rezolutie din 12.05.2015