B****** D******
InculpatD*** S*****
InculpatI. În temeiul prevederilor art. 348 Cod procedură penală, art. 207 alin. 4 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia luării măsurii controlului judiciar luată prin încheierea penală nr. 22/DL din data de 18 martie 2015 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalul Mureş, faţă de inculpata BURDEŢI DANIELA (cu d.p.) şi menţine măsura controlului astfel dispusă faţă de inculpată; respinge cererea privind revocarea măsurii controlului judiciar. II. În temeiul art. 345 alin. 1 din Codul de procedură penală, respinge ca neîntemeiate cererile şi excepţiile formulate şi ridicate de inculpatul DUNCA ŞTEFAN. În baza art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 141/P/2014 emis de Parchetul de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA – Serviciu Teritorial Tg. Mureş, la data de 11 mai 2015, respectiv legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, în cauza penală privind pe inculpaţii: - BURDEŢI DANIELA (); - DUNCA ŞTEFAN () şi, în baza art. 346 alin. 4 din Noul Cod de procedură penală dispune începerea judecăţii, termenul urmând a fi fixat după rămânerea definitivă a prezentei încheieri. În baza art. 346 alin. 1 din Codul de procedură penală, comunicarea încheierii de îndată DNA – Serviciul Teritorial Tg. Mureş şi inculpaţilor. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Dată în camera de consiliu, azi, 10 iulie 2015, orele 14,00.