C******* M****
InculpatP**** I**** N*******
Parte civilăP**** C*****
Parte civilăÎn temeiul art. 348 al. 2 Cpp coroborat cu art. 207 Cpp Respinge, ca neîntemeiată, propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta Tr. Severin, în dosarul 12038/225/2015, cu privire la menţinerea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul C******* M****, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 193 alin. 2 cod penal, art. 230 alin. 1 cod penal, art. 253 alin. 1 cod penal şi art. 253 alin. 4 cod penal cu aplicarea art. 38 alin. 1 cod penal. În baza art. 242 alin. 2 cod procedură penală raportat la art. 202 alin. 4 lit. b cod procedură penală, art. 211 al. 2 cod procedură penală, art. 215 ind. 1 al. 7 cod procedură penală, înlocuieşte măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul C******* M****, cu măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 07.12.2015 şi până la data de 04.02.2016 inclusiv. În baza art. 215 alin. 1 C. proc. pen., pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul C******* M****, trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de drepturi şi libertăţi, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa - IPJ Mehedinţi, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În baza art. 215 alin. 2 C. proc. pen., pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului C******* M****, să respecte următoarele obligaţii: - să nu depăşească teritoriul judeţului Mehedinţi, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar; - să nu ia legătura cu persoana vătămată, cu familia acesteia şi nici cu martorii cauzei sau cu alte persoane care au legătură cu prezenta cauză; - să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme. În baza art. 215 alin. 3 C. proc. pen., atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În temeiul art. 242 C.p.p dispune punerea în libertate a inculpatului C******* M****, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 11/18.09.2015 emis de Tribunalul Mehedinţi în dosarul nr. 8590/225/2015/a1, la data rămânerii definitive a prezentei încheieri, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. În baza art. 275 alin. 3 C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, urmând ca suma de 130 lei reprezentând onorariul cuvenit av. Maxim Adelina - apărător desemnat din oficiu conform delegaţiei nr. 3965 emisă de Baroul Mehedinţi la data de 07.12.2015, să fie avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi 07.12.2015, ora 10:00, la sediul Judecătoriei Drobeta Tr. Severin.