U****** J******** A S*********** L***** D** Î********* B************** P***** T*** M****
IntimatŞ***** G********* B***** D* S** P***** Ş***** G********* D********
PetentC******** L**** D********
IntimatI********* P********* D********
IntimatLămureşte dispozitivul sentinţei civile în sensul că dobânda legală la plata căreia a fost obligată pârâta angajatoare în favoarea membrului de sindicat este dobânda legală penalizatoare. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Bistriţa-Năsăud. Pronunţată în şedinţă publică din data de 12 iulie 2019.
Incheierefinalacameraconsiliu din 12.07.2019Admite în parte acţiunea civilă formulată de reclamantă, în numele membrului de sindicat Turc Maria şi, în consecinţă: Obligă pârâtele unitatea de învăţământ preuniversitar, pârâţii Şcoala Gimnazială Dumitriţa, să calculeze şi să plătească dobânda legală, începând cu data de 28.05.2012 şi până la data plăţii efective, pentru sumele neachitate, ce reprezintă drepturile băneşti fără actualizarea cu indicele inflaţiei, datorate membrilor de sindicat, potrivit titlului executoriu, astfel: Turc Maria, sentinţa civilă nr. 422/F/2010, pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud în dosarul nr. 2914/112/2009;Obligă pe pârâţii C******** L**** D******** şi Instituţia Primarului comunei Dumitriţa să asigure finanţarea unităţii de învăţământ cu sumele necesare efectuării plăţii anterior dispuse.Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.Cererea de apel se depune la Tribunalul Bistriţa-Năsăud.Pronunţată în şedinţa publică din 25 noiembrie 2015.
Hotarare 687/2015 din 25.11.2015