Dosar 1217/86/2014 din 08.09.2015

constituirea unui grup infracţional organizat (art.367 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1217/86/2014
Data dosar:
08.09.2015
Instanta:
Curtea de Apel Suceava
Departament:
Secţia penală şi pentru cauze cu minori
Obiect:
constituirea unui grup infracţional organizat (art.367 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 20.11.2017 la ora 8:30

    Complet: C3A PEN
  • Admis apel

    În baza art.421 pct.2 lit. a Cod procedură penală admite apelurile declarate de inculpaţii Donu Valentin, fost Jaronka, Thiel Adrian, fost Serşeniuc, Strujan Neculai, zis Niţulai, Şutu Sever, fost Leonte şi Robu Cristian Mihail, fost Hoidrag, zis Porcu împotriva sentinţei penale nr. 138 din 02.07.2015 a Tribunalului Suceava. Desfiinţează, în parte, sentinţa penală sus menţionată şi în rejudecare: Înlătură aplicarea art.33 lit.a şi art.34 alin.1 lit.b Cod penal din 1968 în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii Thiel Adrian, fost Serşeniuc, Strujan Neculai, zis Niţulai, Şutu Sever, fost Leonte şi Robu Cristian Mihail, fost Hoidrag, zis Porcu şi dispoziţiile de condamnare la pedepsele cu închisoarea pentru infracţiunile prev. de art.367 alin.2 şi art.211 alin.1 şi 2 ambele din Noul Cod penal, ale art.38, art.39 alin.1 lit.b, art.66 alin.1 lit.a, b şi alin.3, art.65 alin.1 art.67 alin.2 şi art.45 alin.3 lit.a şi art. 45 alin.5 din Noul Cod penal în ceea ce-l priveşte pe inculpatul Donu Valentin, fost Jaronka, precum şi dispoziţia de admitere a acţiunii civile formulată de Bălţătescu Vasile şi de obligare a inculpatului Robu Cristian Mihail la plata către partea vătămată – parte civilă Bălţătescu Vasile a sumei de 2500 euro (sau echivalentul în lei la data plăţii efective). Conform art.5 Cod penal, constată că legea penală favorabilă pentru inculpatul Donu Valentin, fost Jaronka, este legea penală de la data săvârşirii infracţiunilor. Stabileşte calificarea juridică a infracţiunii de trafic de minori reţinută în sarcina inculpaţilor: - Donu Valentin, fost Jaronka, ca fiind infracţiunea de trafic de minori prev. de art. 13 alin. 1, 3 şi 4 din Legea 678/2001 (forma în vigoare în decembrie 2003), cu aplic. art. 5 din Noul Cod penal, ca urmare a aplicării legii penale mai favorabile; - Thiel Adrian, fost Serşeniuc, Strujan Neculai, zis Niţulai, Şutu Sever şi Robu Cristian Mihail, fost Hoidrag, zis Porcu ca fiind infracţiunea de trafic de minori prev. de art. 13 alin. 1, 3 şi 4 din Legea 678/2001 (forma în vigoare în decembrie 2004), cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969, cu aplic. art.5 din Noul Cod penal, ca urmare a aplicării legii penale mai favorabile. 1. Condamnă pe inculpatul DONU VALENTIN, fost Jaronka, pentru săvârşirea infracţiunilor de: - „aderarea şi sprijinirea unui grup infracţional organizat”, prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003), cu aplicarea art.74 alin.1 lit.a şi alin.2 şi art.76 alin.2 lit. b Cod penal din 1969 cu aplicarea art.5 din Noul Cod penal, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, cu titlu de pedeapsă principală. În baza art. 65 alin. 1 şi 2 Cod penal din 1969 şi art. 53 pct. 2 lit. a Cod penal din 1969, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal din 1969 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 3 ani. În baza art. 71 Cod penal din 1969 interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal din 1969 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat). - „trafic de minori”, prev. de art. 13 alin. 1, 3 şi 4 din Legea nr. 678/2001 (forma în vigoare în decembrie 2003), cu aplicare art.74 alin.1 lit.a şi alin.2 şi art.76 alin.2 lit. b Cod penal din 1969, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969, cu aplic. art. 5 Noul Cod penal, la pedeapsa principală de 3 (trei) ani închisoare. În baza art. 65 alin. 1 şi 2 Cod penal din 1969 şi art. 53 pct. 2 lit. a Cod penal din 1969, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal din 1969 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 5 ani. În baza art. 71 Cod penal din 1969 interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal din 1969 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat). În baza art. 33 lit. a rap. la art. 34 lit. b Cod penal din 1969, cu aplic. art. 5 noul Cod penal, contopeşte pedepsele principale cu închisoarea aplicate prin prezenta decizie, urmând ca inculpatul Donu Valentin, fost Jaronka să execute pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani închisoare. În baza art. 35 alin. 3 Cod penal din 1969 rap. la art. 12 alin. 1 din Legea 187/2012 de punere în aplicare a Legii privind noul Cod penal rap. la art. 65 alin.1 şi 2 Cod penal din 1969 şi art. 53 pct. 2 lit. a Cod penal din 1969, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 5 ani. În baza art. 71 Cod penal din 1969 interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal din 1969 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat). În baza art. 861 alin.1 şi 2 C.pen. din 1969 suspendă executarea pedepsei rezultante de 3 (trei) ani închisoare aplicată inculpatului Donu Valentin, fost Jaronka, sub supraveghere. În temeiul art.862 C.pen. din 1969 stabileşte un termen de încercare de 5 ani, termen compus din durata pedepsei aplicate la care se adaugă un interval de timp de 2 (doi) ani, termen care, conform art.823 C.pen. din 1969, curge de la data rămânerii definitive a prezentei decizii. În baza art. 863 alin. 1 C.pen din 1969 obligă inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune Suceava; - să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea; - să îşi găsească un loc de muncă, să comunice această împrejurare şi să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă. În temeiul art. 71 alin. 5 C.pen. din 1969 pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei suspendă şi executarea pedepselor accesorii. Atrage atenţia inculpatului cu privire la dispoziţiile art. 83 C.pen. din 1969 şi art. 864 alin.1 C.pen. din 1969 referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârşirii unei alte infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. 2. Condamnă pe inculpatul ROBU CRISTIAN MIHAIL, fost Hoidrag, zis „Porcu”, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. 1, 3 şi 4 din Legea 678/2001 (forma în vigoare în decembrie 2004, prin recalificarea faptei din infracţiunea prev. de art.13 alin.1, 2 şi 3 din Legea nr.678/2001), cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969, cu aplic. art. 5 noul Cod penal, la pedeapsa principală de 6 (şase) ani închisoare (în loc de 10 ani închisoare). Menţine pedepsele accesorii şi complementare, precum şi pedepsele cu închisoarea aplicate acestui inculpat, pentru celelate infracţiuni concurente, prin sentinţa penală apelată. Conform art. 33 lit. a rap. la art. 34 alin. 1 lit. b, alin. 2 Cod penal de la 1969 contopeşte pedeapsa aplicată prin prezenta decizie cu pedepsele de 5 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de „iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat”, prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 5 Noul Cod Penal, 5 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de „trafic de persoane”, prev. de art. 12 alin. 1 şi 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 5 Noul Cod Penal, 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de „asociere pentru săvârşirea de infracţiuni”, prev. de art. 323 alin. 1 şi 2 C. pen. de la 1969 şi art. 5 Noul Cod Penal, 5 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de „înşelăciune” prev. de art. 215 alin. 1 şi 2 C. pen. de la 1969 cu aplic. art. 41 alin. 2 C. pen. de la 1969 şi art. 75 alin. 1 lit. c C. pen. de la 1969, cu aplicarea şi art. 5 Noul Cod Penal (prin schimbare de încadrare juridică din infracţiunea reţinută prin rechizitoriu, respectiv „înşelăciune” prev. de art. 215 alin. 1 şi 3 C. pen. de la 1969 cu aplic. art. 41 alin. 2 C. pen. de la 1969 şi art. 75 alin. 1 lit. c C. pen. de la 1969), urmând ca inculpatul ROBU CRISTIAN MIHAIL să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 6 (şaşe) ani închisoare (în loc de 10 ani închisoare), alături de pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 al. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal de la 1969 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o perioadă de 5 ani. 3. Condamnă pe inculpatul ŞUTU SEVER, fost Leonte, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. 1, 3 şi 4 din Legea 678/2001 (forma în vigoare în decembrie 2004, prin recalificarea faptei din infracţiunea prev. de art.13 alin.1, 2 şi 3 din Legea nr.678/2001), cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969, cu aplic. art. 5 noul Cod penal, la pedeapsa principală de 5 (cinci) ani şi 6 (şase) luni închisoare (în loc de 10 ani închisoare). Menţine pedepsele accesorii şi complementare, precum şi pedepsele cu închisoarea aplicate acestui inculpat, pentru celelate infracţiuni concurente, prin sentinţa penală apelată. Conform art. 33 lit. a rap. la art. 34 alin. 1 lit. b, alin. 2 Cod penal de la 1969 contopeşte pedeapsa aplicată prin prezenta decizie cu pedepsele de 5 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de „iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat”, prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 5 Noul Cod Penal, 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de „asociere pentru săvârşirea de infracţiuni”, prev. de art. 323 alin. 1 şi 2 C. pen. de la 1969 şi art. 5 Noul Cod Penal, 5 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de „înşelăciune” prev. de art. 215 alin. 1 şi 2 C. pen. de la 1969 cu aplic. art. 41 alin. 2 C. pen. de la 1969 şi art. 75 alin. 1 lit. c C. pen. de la 1969, cu aplicarea art. 5 Noul Cod Penal (prin schimbare de încadrare juridică din infracţiunea reţinută prin rechizitoriu, respectiv „înşelăciune” prev. de art. 215 alin. 1 şi 3 C. pen. de la 1969 cu aplic. art. 41 alin. 2 C. pen. de la 1969 şi art. 75 alin. 1 lit. c C. pen. de la 1969), urmând ca inculpatul Şutu Sever să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 5 (cinci) ani şi 6 (şase) luni închisoare (în loc de 10 ani închisoare) , alături de pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 al. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal de la 1968 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o perioadă de 5 ani. 4. Condamnă pe inculpatul STRUJAN NECULAI, zis „Niţulai”, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. 1, 3 şi 4 din Legea 678/2001 (forma în vigoare în noiembrie 2004, prin recalificarea faptei din infracţiunea prev. de art.13 alin.1, 2 şi 3 din Legea nr.678/2001), cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969, cu aplic. art. 5 noul Cod penal, la pedeapsa principală de 5 (cinci) ani şi 6 (şase) luni închisoare (în loc de 10 ani închisoare). Menţine pedepsele accesorii şi complementare, precum şi pedepsele cu închisoarea aplicate acestui inculpat, pentru celelate infracţiuni concurente, prin sentinţa penală apelată. Conform art. 33 lit. a rap. la art. 34 alin. 1 lit. b, alin. 2 Cod penal de la 1969 contopeşte pedeapsa aplicată prin prezenta decizie cu pedepsele de 5 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de „iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat”, prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 5 Noul Cod Penal, 5 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de „trafic de persoane”, prev. de art. 12 alin. 1 şi 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 5 Noul Cod Penal, 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de „asociere pentru săvârşirea de infracţiuni”, prev. de art. 323 alin. 1 şi 2 C. pen. de la 1969 şi art. 5 Noul Cod Penal, 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de „înşelăciune” prev. de art. 215 alin. 1 şi 2 C. pen. de la 1969 cu aplic. art. 41 alin. 2 C. pen. de la 1969 şi art. 75 alin. 1 lit. c C. pen. de la 1969, cu aplicarea şi art. 5 Noul Cod Penal (prin schimbare de încadrare juridică din infracţiunea reţinută prin rechizitoriu, respectiv „înşelăciune” prev. de art. 215 alin. 1 şi 3 C. pen. de la 1969 cu aplic. art. 41 alin. 2 C. pen. de la 1969 şi art. 75 alin. 1 lit. c C. pen. de la 1969), urmând ca inculpatul Strujan Neculai să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 5 (cinci) ani şi 6 (şase) luni închisoare (în loc de 10 ani închisoare) , alături de pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 al. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal de la 1968 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o perioadă de 5 ani. 5. Condamnă pe inculpatul THIEL ADRIAN, fost Serşeniuc, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. 1, 3 şi 4 din Legea 678/2001 (forma în vigoare în decembrie 2004, prin recalificarea faptei din infracţiunea prev. de art.13 alin.1, 2 şi 3 din Legea nr.678/2001), cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969, cu aplic. art. 5 noul Cod penal, condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa principală de 5 (cinci) ani închisoare (în loc de 10 ani închisoare). Menţine pedepsele accesorii şi complementare, precum şi pedepsele cu închisoarea aplicate acestui inculpat, pentru celelate infracţiuni concurente, prin sentinţa penală apelată. Conform art. 33 lit. a rap. la art. 34 alin. 1 lit. b, alin. 2 Cod penal de la 1969 contopeşte pedeapsa aplicată prin prezenta decizie cu pedepsele de 5 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de „sprijinirea unui grup infracţional organizat”, prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 5 Noul Cod Penal, 5 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de „trafic de persoane”, prev. de art. 12 alin. 1 şi 2 lit. a din Legea nr. 678/2001,cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal din 1969 cu aplic. art. 5 Noul Cod Penal, urmând ca inculpatul Thiel Adrian să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 5 (cinci) ani închisoare (în loc de 10 ani închisoare) , alături de pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 al. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal de la 1969 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o perioadă de 5 ani. Ia act că persoana vătămată Bălţătescu Vasile nu mai solicită despăgubiri civile. Menţine celelate dispoziţii ale sentinţei penale apelate care nu sunt contrare prezentei decizii. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuieli judiciare din apel rămân în sarcina statului. În baza art.275 alin.6 Cod procedură penală, onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii apelanţi Donu Valentin, fost Jaronka, Thiel Adrian, fost Serşeniuc, Strujan Neculai, zis Niţulai, în cuantum total de 1080 lei - 360 lei x 3, rămân în sarcina statului, urmând a fi avansate din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.11.2017.

    Hotarare 1154/2017 din 20.11.2017
  • Sedinta din data de 17.11.2017 la ora 8:30

    Complet: C3A PEN
  • Amână cauza

    În baza art. 391 alin. 2 Cod procedură penală, amână pronunţarea pentru data de 20 noiembrie 2017. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.11.2017.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.11.2017
  • Sedinta din data de 08.11.2017 la ora 8:30

    Complet: C3A PEN
  • Amână cauza

    În baza art. 391 alin. 2 C.p.p., amână pronunţarea pentru data de 17.11.2017. Pronunţată in şedinţa publică, azi, 08.11.2017.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.11.2017
  • Sedinta din data de 01.11.2017 la ora 8:30

    Complet: C3A PEN
  • Amână cauza

    În baza art. 391 alin. 2 Cod procedură penală, amână pronunţarea pentru data de 08 noiembrie 2017. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 01.11.2017.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.11.2017
  • Sedinta din data de 23.10.2017 la ora 8:30

    Complet: C3A PEN
  • Amână cauza

    În baza art. 391 alin. 2 Cod procedură penală, amână pronunţarea pentru data de 01 noiembrie 2017.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.10.2017
  • Sedinta din data de 09.10.2017 la ora 11:00

    Complet: C3A PEN
  • Amână cauza

    În baza art. 391 alin. 1 Cod procedură penală, deliberarea şi pronunţarea vor avea loc la data de 23.10.2017. Pronunţată în şedinţa publică din data de 09.10.2017.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.10.2017
  • Sedinta din data de 14.09.2017 la ora 12:00

    Complet: C3A PEN
  • Amână cauza
    Incheiere de sedinta din 14.09.2017
  • Sedinta din data de 20.06.2017 la ora 12:00

    Complet: C3A PEN
  • Amână cauza
    Incheiere de sedinta din 20.06.2017
  • Sedinta din data de 31.05.2017 la ora 13:00

    Complet: C3A PEN
  • Amână cauza
    Incheiere de sedinta din 31.05.2017
  • Sedinta din data de 15.05.2017 la ora 13:00

    Complet: C3A PEN
  • Amână cauza
    Incheiere de sedinta din 15.05.2017
  • Sedinta din data de 19.04.2017 la ora 12:00

    Complet: C3A PEN
  • Amână cauza

    În temeiul disp. art. 46 Cod procedură penală, disjunge cauza privind pe inculpatul apelant Robu Cristian Mihai, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de „iniţierea şi constituirea unui grup infracţional organizat” faptă prev. şi ped. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, „trafic de minori”, prev. de art. 13 alin. 1, 2 şi 3 din Legea nr. 678/2001, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplic. disp. art. 13 Cod penal şi art. 41 alin. 2 Cod penal; „trafic de persoane”, prev. de art. 12 alin. 1 şi 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, cu modificările şi completările ulterioare; „asociere pentru săvârşirea de infracţiuni”, prev. de art. 323 alin. 1 şi 2 Cod penal şi „înşelăciune”, prev. de art. 215 alin. 1, 3 Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 75 alin. 1 lit. c Cod penal, toate cu aplicarea disp. art. 33 lit. a Cod penal. În temeiul disp. art. 111 alin. 4 din R.O.I., dosarul nou format se repartizează aceluiaşi complet, C3 A PEN, cu termen la data de 15 mai 2017, ora 13:00, pentru când se va repeta procedura de citare cu inculpatul-apelant Robu Cristian Mihai şi părţile civile intimate care-l privesc pe acesta. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţa publică din 19 aprilie 2017.

    Incheiere de sedinta din 19.04.2017
  • Sedinta din data de 29.03.2017 la ora 11:00

    Complet: C3A PEN
  • Amână cauza
    Incheiere de sedinta din 29.03.2017
  • Sedinta din data de 13.03.2017 la ora 12:00

    Complet: C3A PEN
  • Amână cauza
    Incheiere de sedinta din 13.03.2017
  • Sedinta din data de 13.02.2017 la ora 12:00

    Complet: C3A PEN
  • Amână cauza
    Incheiere de sedinta din 13.02.2017
  • Sedinta din data de 30.01.2017 la ora 12:00

    Complet: C3A PEN
  • Amână cauza
    Incheiere de sedinta din 30.01.2017
  • Sedinta din data de 12.01.2017 la ora 12:00

    Complet: C3A PEN
  • Amână cauza
    Incheiere de sedinta din 12.01.2017
  • Sedinta din data de 16.12.2016 la ora 11:00

    Complet: C3A PEN
  • Amână cauza
    Incheiere de sedinta din 16.12.2016
  • Sedinta din data de 11.11.2016 la ora 13:00

    Complet: C3A PEN
  • Amână cauza
    Incheiere de sedinta din 11.11.2016
  • Sedinta din data de 10.10.2016 la ora 13:00

    Complet: C3A PEN
  • Amână cauza
    Incheiere de sedinta din 10.10.2016
  • Sedinta din data de 12.09.2016 la ora 13:00

    Complet: C3A PEN
  • Amână cauza
    Incheiere de sedinta din 12.09.2016
  • Sedinta din data de 22.06.2016 la ora 11:00

    Complet: C3A PEN
  • Amână cauza
    Incheiere de sedinta din 22.06.2016
  • Sedinta din data de 30.05.2016 la ora 10:30

    Complet: C3A PEN
  • Amână cauza
    Incheiere de sedinta din 30.05.2016
  • Sedinta din data de 25.04.2016 la ora 10:30

    Complet: C3A PEN
  • Amână cauza
    Incheiere de sedinta din 25.04.2016
  • Sedinta din data de 28.03.2016 la ora 12:00

    Complet: C3A PEN
  • Amână cauza
    Incheiere de sedinta din 28.03.2016
  • Sedinta din data de 24.02.2016 la ora 11:00

    Complet: C3A PEN
  • Amână cauza
    Incheiere de sedinta din 24.02.2016
  • Sedinta din data de 27.01.2016 la ora 12:00

    Complet: C3A PEN
  • Amână cauza
    Incheiere de sedinta din 27.01.2016
  • Sedinta din data de 11.12.2015 la ora 9:00

    Complet: C3A PEN
  • Amână cauza
    Incheiere de sedinta din 11.12.2015
  • Sedinta din data de 25.11.2015 la ora 8:30

    Complet: C3A PEN
  • Amână cauza
    Incheiere de sedinta din 25.11.2015

Flux dosar


Actualizare GRPD