B****** I***
InculpatÎn baza art. 396 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 80 C. pen. renunţă la aplicarea pedepsei faţă de inculpatul B****** I*** (date prevăzute de art.107 alin. 1 C. proc. pen.) sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat prevăzută şi pedepsită de art.334 al.4 teza II C. pen. În baza art. 81 C. pen. aplică inculpatului un avertisment. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 550 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28.09.2015.
Hotarare 110/2015 din 28.09.2015În baza art.346 alin.2 NCPP constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr.2589/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung privind pe inculpatul B****** I***, trimis în judecată în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii prev de art.334 al.4 teza a II-a NCP, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul B****** I***. Stabileşte termen de judecată la data de 28 septembrie 2015, C11 penal, ora 10,30, pentru când citează părţile. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu azi, 15.07.2015.
Incheiere camera preliminara din 15.07.2015