M**** N***
InculpatD******* G******* R******** A F********* P****** C*************** G***
Parte civilăS***** R**** R********** P*** A*******
Parte civilăÎn baza art. 386 C.pr.pen. schimbă încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul M**** N*** din infracţiunea prev. de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 35 din Cod penal în infracţiunea prev. de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005(în vigoare la data săvârşirii faptelor), cu aplicarea art. 41-42 din Vechiul C. pen. şi art. 5 din N. C.pen. În baza art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005(în vigoare la data săvârşirii faptelor), cu aplicarea art. 41-42 din Vechiul C. pen. şi art. 5 din N. C.pen. condamnă pe inculpatul M**** N*** la 3 ani şi 6 luni închisoare şi la 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a lit. b şi c din Vechiul C.pen. şi cu aplicarea art. 5 din N. C.pen. Interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a lit. b şi c din din Vechiul C.pen. cu aplicarea art. 5 din N. C.pen. pe durata prevăzută de art. 71 din Vechiul C.pen. În baza art. 399 alin. 1 Cod procedură penală menţine măsura arestului preventiv. În baza art. 72 din C.pen. rap. la art. 404 alin. 4 lit. a Cod procedură penală deduce din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestului preventiv de la data de 02.02.2015 la zi. Obligă pe inculpat la plata sumei de 328.982 lei despăgubiri civile către partea civilă Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală a Finanţelor Publice Craiova-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Gorj, cu accesoriile aferente la data plăţii. Menţine măsura asigurătorie a sechestrului dispusă prin ordonanţa nr. 305/P/2013 din data de 24.10.2014, asupra următoarelor bunuri mobile: - un autoturism Dacia 1310 seria motor 241113, nr. de identificare W 2698843, - un autoturism Dacia 1310 L seria motor 320788, nr. de identificare UU 1R11711X2828369, - un autoturism Skoda Octavia, nr. de identificare TMBCC41U2225465 toate aparţinând inculpatului M**** N*** şi respectiv, - o autoutilitară marca Peugeot tip Boxer având SM: 4012399; SS: VF3ZBAMFA17365094, cap. cil.: 1997 cm3, aparţinând societăţii administrate de inculpat, S.C. NANRECONS S.R.L. Motru. Conform art. 13 din Legea nr. 241/2005 la data rămânerii definitive a sentinţei se va comunica dispozitivul către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului. Pune în vedere inculpatului disp. art. 12 din Legea nr. 241/2005, conform cărora:"nu pot fi fondatori, administratori, directori sau reprezentanţi legali ai societăţii reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, iar dacă au fost alese sunt decăzute din drepturi, persoanele care au fost condamnate pentru infracţiunile prevăzute de prezenta lege." Obligă pe inculpat la 1400 de lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 700 lei reprezintă cheltuieli judiciare în faza de urmărire penală. Cu apel. Pronunţată în şedinţa publică din data de 09.12.2015, la Tribunalul Gorj.
Hotarare 276/2015 din 09.12.2015Repune cauza pe rol. Fixează termen de judecată la data de 09.12.2015.
Incheiere de sedinta din 03.12.2015Stabileşte termen pentru pronunţarea sentinţei la data de 03.12.2015.
Incheiere de sedinta din 25.11.2015Acordă termen la data de 25.11.2015, faţă de lipsa de apărare a inculpatului. Emite adresă către Baroul Gorj Serviciul de Asistenţă Juridică Obligatorie.
Incheiere de sedinta din 11.11.2015Acordă termen la data de 11.11.2015. Admite cererea formulată de apăratorul ales al inculpatului în vederea pregătirii apărării. În baza art. 362 alin. 2 C.p.p. raportat la art. 208 alin. 4 din C.p.p. constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestului preventiv luată faţă de inculpatul M**** N***, măsură pe care o menţine. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 28.10.2015 la Tribunalul Gorj.
Incheiere de sedinta din 28.10.2015Acordă termen de fond la data de 28.10.2015 pentru a se observa raportul de expertiză.
Incheiere de sedinta din 14.10.2015Acordă termen de fond la data de 14.10.2015 pentru a se reveni cu adresă la expert cu avertisment de amendă pentru a se depune la dosar raportul de expertiză.
Incheiere de sedinta din 30.09.2015Acordă termen de fond la data de 30.09.2015 pentru a se depune la dosar raportul de expertiză
Incheiere de sedinta din 16.09.2015În baza art. 362 alin. 2 C.p.p. raportat la art. 208 alin. 4 din C.p.p. constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestului preventiv luată faţă de inculpatul M**** N***, măsură pe care o menţine. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 03.09.2015 la Tribunalul Gorj.
Incheiere de sedinta din 03.09.2015Acordă termen de fond la data de 16.09.2015 pentru a se depune la dosar raportul de expertiză şi termen pentru verificarea măsurii preventive la data de 03.09.2015.
Incheiere de sedinta din 02.09.2015Respinge ca neîntemeiată cererea formulată. Obligă inculpatul la 40 lei cheltuieli judiciare statului. Cu drept de contestaţie în 48 ore de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă. Pronunţată în şedinţă publică de Tribunalul Gorj, azi 20.08.2015, orele 11:00.
Incheiere de sedinta din 20.08.2015încheierea din 13.07.2015-În baza art. 362 alin. 2 C.p.p. raportat la art. 208 alin. 4 din C.p.p. constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestului preventiv luată faţă de inculpatul M**** N***, măsură pe care o menţine. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 13.07.2015 la Tribunalul Gorj.
Incheiere de sedinta din 13.07.2015Admite cererea formulată de expertul desemnat iniţial în cauză şi dispune înlocuirea acestuia. Acordă termen de judecată la data de 02.09.2015.
Incheiere de sedinta din 01.07.2015Acordă termen la data de 01.07.2015. Emite adresă către expert pentru a întocmi şi depune la dosar raportul de expertiză. În baza art. 362 alin. 2 C.p.p. raportat la art. 208 alin. 4 din C.p.p. constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestului preventiv luată faţă de inculpatul M**** N***, măsură pe care o menţine. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 17.06.2015 la Tribunalul Gorj.
Incheiere de sedinta din 17.06.2015Încuviinţează cererea formulată de către apărătorul inculpatului privind efectuarea unei exeprtizce contabile în cauză. Emite adresă către Biroul Local de Expertize Tehnice Gorj. Respinge cererea formulată de către inculpatul M**** N*** privind înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 03.06.2015 la Tribunalul Gorj.
Incheiere de sedinta din 03.06.2015Acordă termen la data de 03.06.2015, în vederea administrării probei testimoniale şi pentru ca apărătorul inculpatului să refacă propunerile de obiective.
Incheiere de sedinta din 20.05.2015Acordă termen la data de 20.05.2015, în vederea administrării probei testimoniale. În baza art. 362 alin. 2 C.p.p. raportat la art. 208 alin. 4 din C.p.p. constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestului preventiv luată faţă de inculpatul M**** N***, măsură pe care o menţine. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 06.05.2015 la Tribunalul Gorj.
Incheiere de sedinta din 06.05.2015Acordă termen la data de 06.05.2015, în vederea administrării probei testimoniale. Respinge cererea formulată de către inculpatul M**** N*** privind înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 22.04.2015 la Tribunalul Gorj.
Incheiere de sedinta din 22.04.2015Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 22.04.2015, faţă de lipsa dosarului de fond.
Incheiere de sedinta din 08.04.2015În baza art. 362 alin. 2 C.p.p. raportat la art. 208 alin. 2 din C.p.p. constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestului preventiv luată faţă de inculpatul M**** N***, măsură pe care o menţine. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 25.03.2015 la Tribunalul Gorj.
Incheiere de sedinta din 25.03.2015În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 305/P/2013 din 25.02.2015, al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj privind pe inculpatul M**** N***, trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunii pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 Cod penal. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul M**** N***, pentru săvârşirea infracţiunii pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 Cod penal. Stabileşte termen de judecată la data de 8.04.2015, pentru când citează inculpatul şi celelalte părţi. Definitivă. Pronunţată în şedinţa din Camera de Consiliu din data de 24 martie 2015, la Tribunalul Gorj.
Incheiere camera preliminara 25/2015 din 24.03.2015Respinge ca neîntemeiată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar formulată de inculpatul M**** N***. Obligă inculpatul la 40 lei cheltuieli judiciare statului. Cu drept de contestaţie în 48 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa din camera de consiliu din 12 Martie 2015, la Tribunalul Gorj.
Incheiere camera preliminara 20/2015 din 12.03.2015În baza art. 348 alin. 2 C.pr.pen. raportat la art. 207 din C.pr.pen. constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestului preventiv luată faţă de inculpatul M**** N***, măsură pe care o menţine. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa din Camera de Consiliu, din 26.02.2015, la Tribunalul Gorj.
Incheiere camera preliminara 15/2015 din 26.02.2015