S* A********* S***** P*** R***********
ReclamantS******** D* C******** D********* P***** C******** B************* S***** A***
PârâtK**** I**** (******* C* D********* A***
PârâtP******** C*****
PârâtAdmite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei reconvenţionale S.C. Archivisio S.R.L. şi respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului reconvenţional Prahoveanu Cornel, invocate prin întâmpinările la cererea reconvenţională. Admite în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta S.C. Archivisio S.R.L., prin reprezentant legal, în contradictoriu cu pârâţii Staţiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Creşterea Bubalinelor Şercaia şi Kobat Ianos, şi-n consecinţă: Obligă pe pârâta Staţiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Creşterea Bubalinelor Şercaia să plătească reclamantei suma de 55.719,92 lei, cu titlu de despăgubiri civile. Respinge acţiunea civilă a reclamantei formulată în contradictoriu cu pârâtul Kobat Ianos. Respinge cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă reconvenţională Staţiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Creşterea Bubalinelor Şercaia, în contradictoriu cu pârâtul reconvenţional Prahoveanu Cornel, având ca obiect despăgubiri civile. Respinge cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă reconvenţională Staţiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Creşterea Bubalinelor Şercaia, în contradictoriu cu pârâta reconvenţională S.C. Archivisio S.R.L., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Obligă pe pârâta-reclamantă reconvenţională Staţiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Creşterea Bubalinelor Şercaia să plătească reclamantei S.C. Archivisio S.R.L. suma de 14.100 lei iar pârâtului reconvenţional Prahoveanu Cornel suma de 3.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apel care se depune la Judecătoria Făgăraş. Pronunţată în şedinţă publică azi, 09.05.2017.
Hotarare 607/2017 din 09.05.2017Amână pronunţarea la 09.05.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.04.2017Termen acordat în vederea refacerii noului raportul de expertiză
Incheiere de sedinta din 07.03.2017Termen acordat pentru a se solicita expertului judiciar să înainteze la dosar dovada confirmării de primire şi citaţiile părţilor prin care le-a adus la cunoştinţă acestora ziua, ora şi locul efectuării constatărilor în legătură cu dinamica procedurii accidentului.
Incheiere de sedinta din 14.02.2017Termen acordat pentru a se solicita expertului judiciar să înainteze la dosar dovada confirmării de primire şi citaţiile părţilor prin care le-a adus la cunoştinţă acestora ziua, ora şi locul efectuării constatărilor în legătură cu dinamica procedurii accidentului.
Incheiere de sedinta din 31.01.2017Termen acordat pentru studiul raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 29.11.2016Termen acordat în vederea întocmirii noului raportul de expertiză.
Incheiere de sedinta din 18.10.2016Termen acordat pentru efectuarea unei noi expertize judiciare în cauză.
Incheiere de sedinta din 20.09.2016Termen acordat în vederea formulării răspsunsului de către expert la obiecţiunilor încuviinţate la raportul de expertiză.
Incheiere de sedinta din 14.06.2016Termen acordat în vederea formulării răspsunsului de către expert la obiecţiunilor încuviinţate la raportul de expertiză.
Incheiere de sedinta din 19.04.2016Termen acordat în vederea comunicării către expert a obiecţiunilor încuviinţate la raportul de expertiză
Incheiere de sedinta din 15.03.2016Termen acordat în vederea studiului raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 16.02.2016Termen acordat în vederea întocmirii raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 19.01.2016Termen acordat în vederea întocmirii raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 15.12.2015Termen acordat în vederea întocmirii raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 03.11.2015Termen acordat pentru administrarea probelor încuviin?ate.
Incheiere de sedinta din 15.09.2015Termen acordat pentru angajarea unui apărător de către pârâtul reconvenţional
Incheiere de sedinta din 16.06.2015