B***** V*****
InculpatS-a admis apelul declarat de parchet şi s-a desfiinţat sentinţa şi s-a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 336 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală. În temeiul art. 91 Cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei de un an închisoare sub supraveghere pe un termen de încercare de 3 ani. Conform art. 93 Cod penal pe durata termenului de supraveghere inculpatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere: a) se va prezenta la Serviciul de probaţiune Satu Mare la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Conform art. 93 alin. 3 Cod penal, s-a dispus ca pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de 60 de zile, la Primăria Negreşti Oaş sau la Primăria Vama, jud. Satu Mare. I s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal privind cazurile de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
Hotarare 271/2015 din 07.04.2015