P******** D* P* L**** J********** B****
ApelantR****** C****** - P*** A****** L* S***** I********
Intimat InculpatR****** C******
Intimat InculpatB**** V*******
Intimat Parte civilăÎn temeiul art.421 pct.2 lit.a Cod procedură penală, admite apelul declarat de P******** D* P* L**** J********** B**** împotriva sentinţei penale nr.752/2015 din data de 14.05.2015, pronunţată de Judecătoria Bacău, numai în ceea ce priveşte soluţionarea laturii penale a cauzei. Desfiinţează în pare sentinţa penală apelată, numai cu privire la aspectele mai sus arătate, reţine cauza spre rejudecare şi în fond; În temeiul art.396 alin.1 şi 2 Cod procedură penală, condamnă inculpatul R****** C******, pentru săvârşirea infracţiunilor: a) vătămare corporală, prevăzută de art.181 alin.1 Cod penal din 1969, cu ar.5 alin.1 Cod penal, la pedeapsa principală de 10 (zece) luni închisoare; b) distrugere, prevăzută de art.271 alin.1 Cod penal din 1969, cu art.5 alin.1 Cod penal, la pedeapsa principală de 4 (patru) luni închisoare. În baza art.33 lit.a şi art.34 lit.b Cod penal din 1969, contopeşte pedepsele principale aplicate inculpatului în pedeapsa principală cea mai grea, cea de 10 (zece) luni închisoare. În baza art.81 alin.2 Cod penal din 1969, cu art.5 alin.1 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale rezultante aplicate inculpatului. Fixează, în baza art.82 Cod penal din 1969, un termen de încercare de 2 (doi) ani şi 10 (zece). Interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de ar.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi b Cod penal din 1969. În temeiul, art.71 alin.5 Cod penal, dispune suspendarea executării, pe durata termenului de încercare, şi a pedepsei accesorii aplicate inculpatului. În temeiul art.7, cu art.4 lit.b din Legea nr.76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, dispune prelevarea probelor biologice de la inculpată, în condiţiile prevăzute de art.5 alin.1 din aceeaşi lege, în vederea introducerii profilelor genetice ale acesteia în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat, în apel, rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28.09.2015.
Hotarare 888/2015 din 28.09.2015amână pronuntarea la data de 28.09.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.09.2015